Bani pentru plata facturilor la energie. Dan Motreanu, anunț

Dan Motreanu anunță un sprijin pentru plata facturilor la energie.

"Peste 725 de milioane de euro din fondurile politicii de coeziune au fost realocate pentru programe prin care cetățenii și firmele din UE să facă față creșterii prețurilor la energie. 

România a reorientat fonduri în valoare de peste 50 de milioane de euro, din Fondul Social European (FSE),  pentru a sprijini gospodăriile să își plătească facturile la energie. Categoriile vulnerabile au primit, în 2023, 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, în două tranșe a câte 700 de lei fiecare. Sprijinul a fost negociat cu Comisia Europeană de fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Pe baza inițiativei „Sprijin pentru energie la prețuri accesibile”, statele UE pot sprijini întreprinderile mici și mijlocii și gospodăriile vulnerabile astfel încât să facă față creșterii prețurilor la energie. Valoarea totală a măsurilor ar putea ajunge la patru miliarde de euro, în condițiile în care multe din aceste programe sunt în curs de desfășurare. 

În aceste zile, se desfășoară cea de-a 21-a ediție a Săptămânii europene a regiunilor și a orașelor. Discuțiile au vizat rolul jucat de politica de coeziune pentru a contracara efectele crizei energetice și pentru sprijinirea persoanelor și regiunilor care au primit refugiați ucraineni.

Statele membre au realocat 1,3 miliarde de euro din fonduri europene pentru cazare, asistență medicală, locuințe, ocuparea forței de muncă, școlarizare și sprijin medical, social și psihologic pentru refugiați. Aceste realocări au fost posibile prin Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE)", a scris Dan Motreanu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel