Avocatul Toni Neacșu: Cîțu și întreg Guvernul pot sta în funcții pe termen nelimitat dacă criza politică se va prelungi

Foto: Facebook Florin Cîțu
Foto: Facebook Florin Cîțu

Avocatul Toni Neacşu este de părere că Guvernul poate rămâne în funcție pe termen nelimitat.

„O mai spun o dată. Constituțional, nu mai suntem în situația interimatului de 45 de zile la ministere (art. 107 alin. 4 din Constituție), niciun ministru nu trebuie înlocuit, cu atât mai puțin primul-ministru. Suntem în situația demisiei Guvernului prin moțiune de cenzură, ceea ce înseamnă că premierul demis Cîțu și miniștrii în funcție vor continua să rămâne pe funcții, cu puteri limitate, până la numirea prin Parlament a unui noi Guvern (art. 110 alin. 4 din Constituție)”, a transmis avocatul, pe pagina sa de Facebook.

„Premierul Cîțu și întreg Guvernul, în compoziția de astăzi, pot sta în funcții pe termen nelimitat dacă criza politică se va prelungi. Recordul de până acum este de 70 de zile (Guvernul demis Boc), dar acesta poate fi depășit acum, iar din interpretarea mea exact acesta este calcului președintelui”, a adăugat el.

Premierul demis Florin Cîțu a vorbit despre efectele crizei politice asupra situației economice a României

„Una dintre agențiile de rating care de altfel vine cu această apreciere pentru țara noastră afirmă, totuși, că ar putea reduce ratingul dacă eforturile României de a-și echilibra bugetul deraiază din cauza blocajului politic persistent. Când credeți că am putea scăpa de acest blocaj politic?”, a întrebat un jurnalist în timpul conferinței de presă susținută de Cîțu la Palatul Victoria.

„Eu sper cât de curând. Dar, în același timp, eu înțeleg îngrijorarea agențiilor de rating, am discutat acest lucru. Foarte mici șanse să vedem un derapaj din cauza acestei crize politice fiindcă bugetele sunt făcute, cheltuielile sunt făcute, sunt deja în buget, nu ar exista.

Doar un guvern nou, dacă cumva România a intrat pe mâna populiștilor, demagogilor care 30 de ani au promis reforme și nu au făcut, atunci am avea o problemă pentru că ar putea să schimbe politicile pe care le-am adoptat. În acest moment nu există acest risc, depinde ce guvern vom avea. Această guvernare în jurul PNL a arătat că poate să stabilizeze o economie într-o perioadă de criză și să aibă încasări mai bine. Riscul este dacă apare o guvernare populistă care, doar pe baza unor promisiuni, va începe să cheltuiască fără bază”, a răspuns Cîțu.

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy