AVOCATUL POPORULUI: Trecerea Portului Constanța la Primărie, neconstituțională

Lovitură dură pentru primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, care își dorea ca Portul Constanța să treacă în administrarea Primăriei. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a concluzionat că preluarea, prin legea 216/ 2008, a 20% din capitalul social al portului Constanţa de către Consiliul Local Municipal este neconstituţională. 

În urma sesizării a peste 30 de organizaţii sindicale, persoane fizice şi a domnului senator Christian Gigi Chiru - Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat Liberal Constanţa, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" – S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, se arată într-un comunicat transmis de Avocatul Poporului.

Argumentele invocate au vizat conformitatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 136 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 121 alin. (2) din Constituţie.

În opinia Avocatului Poporului, prin actul normativ criticat se aduce atingere dreptului de proprietate al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum este prevăzut de art. 136 alin. (2) din Constituţie, întrucât titularii dreptului de proprietate nu pot fi decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe, municipii şi judeţe, iar nu consiliile locale sau consiliile judeţene, care sunt autorităţi deliberative.

În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra actului normativ menţionat.

Care a fost reacția senatorului PDL Christian Gigi Chiru

„Sunt mulţumit că Avocatul Poporului a luat decizia cea dreaptă şi nu a dat girul baronilor locali care vor să încătuşeze Portul Constanţa. Toate demersurile pe care le-am întreprins, atât în Parlamentul României, cât şi la instituţiile abilitate, dau roade. Autorităţile statului trebuie să le arate baronilor locali, printre care se află şi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, faptul că nu sunt pe tarlaua lor, că nu pot face orice doresc cu bunurile statului, mai ales când dorinţele lor au interese ascunse. Aştept cu încredere decizia Curţii Constituţionale care v-a clarifica aceasta încălcare a legii din partea slugilor lui Mazăre care fac orice să-și mulțumească șeful. Dacă decizia Curții va fi ună pozitivă mă aștept Mazăre și supușii lui să dea banii inapoi, bani luați cu japcă prin omisiune legislativă", a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, citează gazetadenavodari.ro.

Citește aici 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel