Avocatul Poporului: Declararea zilei de 10 Mai ca sărbătoare națională, doar o etapă

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, felicită Casa Regală a României cu ocazilei de 10 mai și transmite Majestăților Sale Regele Mihai și Regina Ana, sănătate și depășirea tuturor problemelor.

Victor Ciorbea spune că „declararea zilei de 10 mai, anul trecut, ca sărbătoare națională, constituie numai câteva etape, ce trebuie continuate, în parcursul către o Românie a normalității și legalității". Pe data de 22 mai 1948, în ședința Consiliului de Miniștri, s-a decis retragerea naționalității române Regelui Mihai și Reginei Elena. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr 122( partea 1 B), din 28 mai 1948. Abia în anul 1997, premierul de atunci al României, Victor Ciorbea, a abrogat această decizie.

Ziua de 10 mai 2016 are o semnificație aparte: se împlinesc 150 de ani de când Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite. La data de 10 mai 1866 prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României. Totodată, ziua de 10 mai marchează și obținerea independenței României față de Imperiul Otoman, eveniment strâns legat de Monarhia Română. În 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman, independență consfințită prin Congresul de la Berlin, din 1878.

Monarhia a adus cea mai importantă contribuție la crearea României moderne, la dezvoltarea întregii societăți românești. A fost adoptată, între altele, prima Constituție a României. Primului suveran al României din Casa de Hohenzollern, Regele Carol, îi datorăm modernizarea statului român. El a creat principalele instituții politice, economice și culturale ale țării; În perioada Monarhiei, tânărul stat român a devenit un factor activ al politicii europene.

[citeste si]

În plan intern, Principele Carol a adus un nou model de a face politică. Fiind foarte punctual, se spune că le-ar fi cumpărat politicienilor români câte un ceas, pentru ca aceștia să respecte ora de întâlnire la ședință. Sunt nenumărate motive pentru care identitatea națională nu poate fi amintită fără Monarhie, parte integrantă a destinului poporului român. Înlăturarea Monarhiei în 1947 și alungarea Majestății Sale Regele Mihai a fost un eveniment tragic în istoria României. Democrația, în țara noastră, s-a identificat pe deplin cu instituția Monarhiei. Instaurarea Republicii, cu ajutorul tancurilor sovietice, a dus la distrugerea elitei românești, a întregii societăți și coincide cu cea mai neagră perioadă din istoria națională.

Restabilirea, fie și parțială, a adevărului istoric, după înlăturarea regimului comunist și acordarea respectului deosebit de care trebuie să se bucure Majestatea Sa Regele Mihai și Casa Regală a României, declararea zilei de 10 mai, anul trecut, ca sărbătoare națională, constituie numai câteva etape, ce trebuie continuate, în parcursul către o Românie a normalității și legalității.

La ceas aniversar, urez Casei Regale a României, Altețelor Lor Regale, Principesa Moștenitoare Margareta a României și Principele Radu al României un călduros La Mulți Ani ! Majestății Sale Regele Mihai I al României și Reginei Ana le urez multă sănătate și depășirea tuturor momentelor grele prin care trec la venerabila vârstă de peste 90 de ani. La Mulți Ani cu sănătate, Majestățile Voastre ! „, se arată în comunicatul semnat de Victor Ciorbea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel