Avertisment pentru UE: Zeci de milioane de migranți

refugiati
refugiati

Reprezentanți și experți ai Uniunii Europene au dezbătut în cadrul unei conferințe din Parlamentul European modalitatea de a mobiliza statele pentru ca în următorii doi ani să poată fi elaborată o strategie în ceea ce priveșt problema migrației.

Evenimentul a avut loc cu o zi înaintea summitului european în cadrul căruia se așteaptă ca unii lideri europeni să ceară mai multe eforturi pentru diminuarea masivului flux migrator care vine dinspre Africa pe ruta Mediteranei centrale, precum și pentru grăbirea reformei sistemului european de azil.

'Sunt provocări majore, lipsesc resursele financiare', a spus șefa diplomației europene, Federica Mogherini, ea adăugând că 'nu trebuie construite ziduri, ci asocieri' cu țările de origine și de tranzit.

În schimb, președintele PE, Antonio Tajani, a avertizat că 'zeci de milioane' de migranți din Africa ar putea ajunge în Europa dacă UE nu ia măsuri de combatere a acestor fluxuri și a cerut ca în viitorul buget european să se aloce fonduri suplimentare pentru gestionarea migrației.

Însă Federica Mogherini a susținut că închiderea rutei Mediteranei centrale 'nu este posibilă și nici nu este obiectivul UE', ea invocând situația din Libia — țara traversată de acest flux migrator și unde încă nu există o autoritate statală funcțională — și faptul că prima obligație este 'salvarea' migranților care vin pe Mediterana.

Juncker, despre decizia împotriva Grupului de la Vișegrad

La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit despre decizia instituției pe care o conduce de a declanșa proceduri de infringement împotriva Ungariei, Cehiei și Poloniei pentru neaplicarea cotelor obligatorii de refugiați impuse la Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015. 'Trebuie aplicate regulile. Nu sunt în război împotriva acestor țări (...), nu sunt agresiv, doar să aplice regulile', a spus Juncker.

Austria a propus recent închiderea rutei Mediteranei centrale printr-un plan care cuprinde și crearea de tabere de refugiați în țări precum Egipt și Tunisia, de unde să fie relocați în Europa migranții care au drept de azil și astfel să fie descurajată imigrația ilegală.

În cadrul conferinței la care au participat și reprezentanți ai mai multor organizații internaționale, precum ONU și Organizația Internațională pentru Migrație, s-a discutat și despre modalitățile de susținere a integrării migranților, dar și de repatriere a celor care nu primesc azil în statele UE.

'În următorii doi ani, UE (instituții, state membre, parlamente naționale, agenții, regiuni, etc.) vor trebui să-și mobilizeze resursele și să elaboreze instrumente legislative, diplomatice, financiare, de securitate și umanitare pentru o strategie globală', a indicat PE după conferință.

Provocările ce privesc politica migrației sunt de o asemenea magnitudine încât 'pun la încercare capacitatea noastră de a le aborda în mod ordonat', se mai subliniază în concluziile reuniunii, atrăgându-se totodată atenția că este foarte probabil ca problema migrației să domine campania electorală pentru alegerile europarlamentare din anul 2019, cum s-a întâmplat și la alegerile desfășurate recent în Olanda sau Franța.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel