Alexandru Cumpănașu, președintele CNMR, a lansat un avertisment fără precedent, într-un interviu pentru DCNews.
”Stăm pe o bombă care va exploda foarte dur în fața României. Ceea ce pe mine mă șochează este această liniște totală a autorităților statului român, politice sau statale, atitudine de non combat și no comment la adresa Republicii Moldova. S-a întâmplat înainte de alegerile pentru președinția Moldovei. Ați auzit oficiali români spunând că susțin pe cineva? Nu! Părea că e o țară din Africa Centrală. Nimeni nu susținea pe nimeni, Dodon explica cum România trebuie tăiată în bucăți, dar nu reacționa nimeni de aici. Sunt șocat, surprins, enervat, nemulțumit că singurii care am reacționat am fost noi care am spus că o susținem pe Maia Sandu. Nu știu dacă am făcut bine sau rău, dar am susținut și noi ceva. În afară de CNMR, nu au fost lideri politici sau decidenți ai acestei țări să spună pe cine susține. A câștigat Dodon și am spus că omul acesta e agent de influență, știți foarte bine cine este, știți că este o marionetă a lui Putin, cum aveți de gând să gestionați problema asta? Dodon are putere în Republica Moldova. A vrut să fie demis ministrul Apărării? A vrut! Este membru al Guvernului? Da! A fost demis? A fost demis! Dodon nu are putere executivă atât de mare, dar va avea, este într-o căutare de capital de imagine extraordinară, (...) este într-o continuă căpătare de influență, putere și imagine în care le explică cetățenilor moldoveni că nu au alternativă. Nu există o strategie din partea UE și a României” a spus Alexandru Cumpănașu, pentru DCNews.
Președintele CNMR a adăugat: ”Pentru Rusia, nu este interesantă Transnistria, ci Moldova, (...) la vecinătatea cu România, plus că știți planul Rusiei de a avea o Moldovă mare, nu doar de dincolo de Prut”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu