Averea lui Ceaușescu există și ar fi fost descoperită. Vezi unde se află

Au trecut aproape 24 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, iar despre averea fabuloasă despre care se vorbea s-au scris cărți și scenarii de filme. Joi seara,  jurnalistul Ştefan Stroe susţine că ar fi  dat de urma misterioasei averi a lui Ceaușescu, mai exact peste o sută de miliarde de euro. Este greu de crezut această afirmație, în condițiile în care toată datoria României a fost de circa 10 miliarde de dolari în timpul regimului lui Ceaușescu. 

Invitat în emisiunea nocturnă de la Kanal D, Ştefan Stroe a afirmat că are toate dovezile că banii se află într-un cont în Canada şi că sunt mai mult decât suficienţi pentru acoperirea tuturor datoriilor externe ale României şi pentru redresarea economiei naţionale.

"Banii se află în Canada. Banca se numeşte «Royal Bank», iar suma este fabuloasă. Este vorba despre o sută de miliarde de euro. Multe oficialităţi au ştiu de acest cont. O să aduc dovezi în curând. Am certitudinea că acest cont este activ. Am numerele de cont, semnătura lui, banii sunt depuşi pe numele lui în 1981. Autorităţile trebuie să ia atitudine", a spus acesta.

Afirmația lui Ștefan Stroe trebuie luată cu mari rezerve, suma despre care acesta vorbește fiind exorbitantă, chiar și pentru perioada acestor ani, afirmația putând fi luată chiar și sub aspectul unei intoxicări.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy