Procesele financiare actuale ar putea fi automatizate în următorii ani. Opinia liderilor din domeniul financiar

Pixabay
Pixabay

Jumătate dintre liderii financiari globali consideră că activitățile curente vor fi automatizate în următorii 3 ani. 

O pondere similară a repondenților din domeniul financiar (54%) consideră că funcţia financiară ar putea fi susţinută de sistemele bazate pe tehnologia blockchain, conform concluziilor incluse în cea de-a VI-a ediţii a studiului anual al EY - Financial Accounting Advisory Services (FAAS), informează Agerpres. 

Pe de altă parte, aproape două treimi dintre respondenţi (63%) s-au declarat preocupaţi de riscurile utilizării inteligenţei artificiale (AI) în finanţe şi raportare, de la ameninţări la adresa securităţii la riscuri de reglementare.

Potrivit raportului, 47% dintre cei chestionaţi au declarat că nu se poate avea încredere în calitatea datelor financiare generate de AI în aceeaşi măsură ca în cea a datelor provenite din sistemele financiare tradiţionale.

România, încă lucrează după metode învechite


"În România, o parte importantă a activităţilor de contabilitate şi raportare sunt încă neautomatizate în unele organizaţii. Prin urmare, acest lucru ar putea fi un salt înainte spre cele mai bune practici ce implică o investiţie limitată, de exemplu, prin proiecte-pilot, astfel având loc construirea fundaţiei, cărămidă după cărămidă, pentru o organizaţie a viitorului în privinţa finanţelor. Acest lucru ar putea, de asemenea, să micşoreze decalajul perceput de tinerii profesionişti, la începutul carierei lor, între viaţa personală şi cea profesională, accentuată de munca la distanţă din ultimele 12 luni. Blockchain este încă perceput ca un 'hype', o tehnologie extravagantă şi costisitoare. Cu toate acestea, blockchain generează tot mai multă încredere ca model financiar, în timp ce noile arhitecturi descentralizate îl fac mai accesibil", susţin realizatorii sondajului.

Cercetarea de specialitate relevă faptul că peste două treimi dintre cei intervievaţi (69%) au afirmat că directorii financiari şi liderii funcţiilor financiare sunt consideraţi tot mai mult de către principalii actori interesaţi drept gardieni ai valorii pe termen lung în cadrul organizaţiei lor. Totodată, 66% dintre aceştia au subliniat că cererea pentru analize prospective şi prognoze financiare a crescut în ultimele 12 luni.

Peste 1000 de lideri din domeniul financiar au contribuit la studiu


"Repondenţii au indicat şi că actorii interesaţi doresc noi date legate de elementele nefinanciare ale raportărilor companiilor, cum ar fi aspectele legate de mediu, sociale şi de guvernanţă (55%). Atenţia tot mai mare acordată informaţiilor nefinanciare de înaltă calitate este confirmată de 65% dintre respondenţi, care consideră că organizaţia lor dispune de o valoare substanţială care nu este măsurată sau comunicată prin intermediul indicilor cheie de performanţă financiari tradiţionali, cum ar fi valoarea mărcii şi capitalul uman", notează sursa citată.

Studiul EY, intitulat "Cum poate raportarea să creeze legătura dintre compania dumneavoastră şi adevărata sa valoare?" a fost realizat de Longitude, în numele EY Global Financial Accounting Advisory Services (FAAS), pe un eşantion de peste o mie de directori şi controlori financiari ai unor mari organizaţii din 26 de ţări. Cercetarea a fost completată de interviuri cu directorii financiari şi conducătorii unor organizaţii cu obligaţii de raportare, precum şi cu specialişti EY în domeniu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel