Candidatul PNL la Primăria Municipiului București, Ludovic Orban, și-a anunțat demisia.
Inculparea lui Ludovic Orban de către DNA poate fi o lovitură de imagine pentru PNL, dar în același timp, poate aduce probleme PSD, este de părere Val Vâlcu. PSD avea un cert avantaj electoral, în București, dat de fragmentarea voturilor pe partea dreaptă a spectrului politic. Alegerile într-un singur tur favorizează candidatul cel mai bine plasat, iar PSD avea cu 10 procente mai mult la votul politic, în Capitală. Electoratul Dreptei era împărțit între PNL, ALDE, M10, PMP, USB, care atrăgea și majoritatea celor nemulțumiți de partidele tradiționale.
Jurnalistul subliniază că PNL stătea prost în sondaje printre candidații pentru Primăria Capitalei. În ultimele zile, umbla zvonul că nu Ludovic Orban va fi candidatul PNL, ci liberalii îl vor susține pe Nicușor Dan, zvon infirmat de cel din urmă. Însă, odată cu "invitația" primită de Ludovic Orban la DNA, ideea unei alianțe PNL-USB pentru Primăria Capitalei devine una credibilă.
Dacă PNL îl va susține pe Nicușor Dan, la vot politic ar egala PSD (27% PNl, 10% USB). În plus, Nicușor Dan atrage și o parte din electoratul bucureștean care, după modelul Sorin Oprescu, dă vot independenților. Nicușor Dan ar putea rămâne singura soluție pentru PNL, presat de timp să găsească un candidat cu șanse, după demisia lui Ludovic Orban, din cauza problemelor în justiție.
Coagularea pe dreapta ar putea impune și o alianță electorală ALDE-PSD, după ce astăzi PSD a stabilit că va merge cu UNPR în toată țara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu