Atletism. Noi recorduri la maratonul de la Dubai

Dan Carp / 26 ian 2018 / 11:05 Salveaza PDF Comentarii

Etiopianul Mosinet Geremew a stabilit un nou record al maratonului de la Dubai, pe care l-a câştigat vineri în două ore şi patru minute. 

Recordul stabilit de Mosinet Geremew este cel de-al zecelea timp din toate timpurile pe distanţa de 42,195 km, informează agenţia Reuters.

Geremew, în vârstă de 25 ani, l-a devansat cu două secunde pe compatriotul său Leul Gebreselassie, în timp ce pe poziţia a treia s-a clasat un alt reprezentant al Etiopiei, Tamirat Tola, la patru secunde de învingător.

 

Record personal pentru etiopian



Pentru Mosinet Geremew, timpul realizat la Dubai reprezintă cea mai bună performanţă din cariera sa la maraton. El a doborât vechiul record al cursei din Emiratele Arabe Unite, 2h04min.11/10, stabilit anul trecut de Tola.

Recordul lumii în proba de maraton este deţinut de kenyanul Denis Kimetto, cronometrat în 2h02min.57sec., în anul 2014 la Berlin.

La feminin, maratonul de la Dubai a fost câştigat de etiopianca Roza Dereje, care a stabilit la rândul ei un nou record al cursei, cu timpul de 2h19min.71sec. Ea le-a devansat pe compatrioatele sale Feyse Tadese, Yebrgual Melese şi pe câştigătoarea de anul trecut, Worknesh Degefa.

Toate cele patru alergătoare au terminat cursa din Emirate sub timpul de 2 ore şi 20 de minute, Dereje urcând cu această ocazie pe locul al şaptelea în clasamentul celor mai bune performanţe feminine la maraton, dominat de britanica Paula Radcliffe, deţinătoarea recordului mondial, cu timpul de 2h15min.25sec, stabilit în anul 2003, la Londra.

Câştigătorii maratonului de la Dubai, la masculin şi feminin, au plecat acasă cu câte un cec în valoare de 200.000 de dolari.

 

[citeste si]







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
Scarlett Johansson, un nou single

George Mihail Pârvan / 20 apr, 21:22

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.
Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.12