Atletico Madrid dă 120 de milioane de euro clubului Benfica pentru Joao Felix

Transferul lui Joao Felix de la Benfica la Atletico Madrid nu este acceptat încă de gruparea portugheză. Clubul spaniol a anunțat suma pe care este dispus s-o plătească pentru Joao Felix.

Clubul spaniol de fotbal Atletico Madrid este pregătit să plătească 120 de milioane de euro, clauza de reziliere, pentru jucătorul portughez Joao Felix, potrivit cotidianului Marca, citat de Reuters, dar gruparea Benfica Lisabona dezminte orice tratative. Joao Felix, 19 ani, a debutat la Benfica în sezonul trecut şi a ajutat echipa să câştige titlul de campioană a Portugaliei, marcând 15 goluri şi furnizând 7 pase decisive, în 21 de partide. Atacantul a debutat în naţionala de seniori a Portugaliei luna aceasta, cu prilejul semifinalei Ligii Naţiunilor cu Elveţia (3-1). Atletico e dispus să achite clauza de reziliere şi să stabilească astfel un nou record la transferuri pentru club, după ce anul trecut a achitat 72 de milioane de euro pe francezul Thomas Lemar (AS Monaco). Madrilenii, care au terminat sezonul pe locul al doilea în La Liga, ar avea banii necesari pentru acest transfer, după ce atacantul francez Antoine Griezmann a anunţat luna trecută că va pleca la altă echipă. Clauza de reziliere a lui Griezmann a scăzut de la 200 de milioane de euro, cât era în vara trecută, la 120 de milioane, presa relatând că a ajuns la un acord cui FC Barcelona. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel