Ați făcut drobul de Paști? Iată și cât trebuie să mâncăm

Drobul nu ar trebui să lipsească de pe masa de Paști, este de părere medicul nutriționist Mihaela Bilic. Cu toate acestea, e bine să știm care sunt avantajele acestuia și cât trebuie să mâncăm.

”Drob din organe = "cozonac" de carne. Ficatul și ficățeii, creierul, limba și pipotele, inima și rinichii, splina și măduvioarele sunt organe de animale ce par a fi produse de categoria a 2-a. În unele țări ele nici măcar nu se consumă, însă mă bucur că la noi există numeroase preparate pe bază de organe- drobul de miel stă mărturie.

Ce avantaje au organele?

Sunt accesibile ca preț, au un conținut crescut de proteine și redus de grăsimi (sub 5%), vitamina A și D, tot grupul de vitamine B și mult fier, zinc, seleniu. Dezavantajele? Mult colesterol în ficat și creier, mult acid uric în rinichi, plus eventuale urme de toxine și antibiotice.

Cu 100g ficat acoperim 50% din necesarul zilnic de fier, 100-300% din doza de vit. B și un aport de vit. A de 15-30 ori mai mare decât DZR (doza zilnică recomandată) Totul cu numai 135 calorii și 4 g grăsime. Așa că drobul nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște. Este un preparat dietetic ce are la bază organe fierte, ouă și multă verdeață, totul gătit apoi la cuptor. Acest "chec" sățios și hrănitor poate fi obținut din carne de miel, dar și din carne/organe de pui, vită sau porc.

Cât trebuie să mâncăm?

1-2 felii de drob alături de o porție generoasă de salată verde/legume este o masă delicioasă în orice cură de slăbire. Nu degeaba se spune că Paștele este fudul, chiar putem scăpa fără kilograme în plus după această sărbătoare. Singurul regret este că nu putem avea drob tot timpul anului”, a scris medicul nutriționist Mihaela Bilic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel