Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Atenționare despre tusea care nu trece în cinci zile. Prof. dr. Mihălțan: N-am scăpat. CAPCANA duce pacienții cu cancer în faza INOPERABILĂ

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Anna Shvets

Prof. dr. Florin Mihălțan, medic primar pneumolog, a vorbit despre tusea care poate ascunde boli grave. 

"Despre cancer, regretatul profesor Mihael Anton le spunea studenţilor: "Aveţi grijă! În cazul unei tuse care nu trece în cinci zile, să te gândești la cancer sau la tuberculoză. Nu cred că am scăpat de tuberculoză", a spus jurnalistul Val Vâlcu, în cadrul dezbaterii "Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții pentru creșterea rezilienței în sistemul sanitar”.

"Nu am scăpat nici de una, nici de alta", a remarcat prof.dr. Florin Mihălțan, medic primar pneumolog.

"Cancerul este însă în creştere. Ar putea farmaciştii să intervină atunci când li se solicită sirop de tuse sau alte pastile şi să pună această întrebare: "de cât timp tuşeşti?". Există medicamente noi, moderne. Cancerul pulmonar a devenit tratabil cu condiţia să fie descoperit într-un stadiu precoce", a mai spus Val Vâlcu.

"COVID-ul a făcut un mare deserviciu pe zona de cancer pulmonar"

"Capcana tusei este o capcană care, de multe ori, propulsează pacienţi cu cancer din faza operatorie în faza inoperabilă. Creează un handicap suplimentar. Această perioadă de COVID, când oamenii au fugit de spitale, pentru că li se părea că spitalele sunt cu risc de contaminare, nu a fost acoperită suficient de o asistență care să facă prevenţie în contactul primar cu pacientul şi poate că aici farmacistul ar fi avut un cuvânt de spus, dacă ar fi intervenit spunând simplu: "Aveţi o tuse care persistă, trebuie să faceţi o radiografie, un control la un specialist".

Lucrurile acestea noi le vedem curent şi COVID-ul a făcut un mare deserviciu pe zona de cancer pulmonar şi inclusiv pe tuberculoză. Oamenii stau foarte mult acasă cu tuse cronică şi cancerele sunt, de obicei, de stadiu IV, inoperabile. De multe ori sunt doar soluții de paliație, nu de intervenţii care pot să fie salutare. Toate astea pot fi acoperite de un farmacist care poate să facă o interogare pe un simptom banal, cum este tusea, şi să atragă atenţia că, poate, dacă tuşeşti mai mult de 7 zile, este obligatoriu un control", a mai spus prof.dr. Florin Mihălțan.

Dezbaterea integrală, în materialul foto de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel