Atacuri pe toate fronturile împotriva lui Bode. Replica ministrului: UBB aplică norme retroactiv

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, spune că sintagma "profund viciată" privind teza sa de doctorat este o apreciere subiectivă a Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai.

"Cu privire la hotărârea de astăzi a Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai, fac următoarele precizări:

1. Este absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022. E un precedent extrem de periculos nu doar pentru lumea academică, dar şi pentru principiile care guvernează statul de drept. Vorbim despre aplicarea retroactivă a unor norme, fapt care plasează sub acelaşi stigmat toate lucrările redactate înainte de 2022. Este o fractură logică şi un demers absurd pe care nu îl poate accepta nimeni ca fiind valid sau legitim.

2. Metoda de citare folosită este în deplină concordanţă cu standardele academice de la momentul susţinerii tezei în 2018. Este o realitate pe care o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Sintagma 'profund viciată' e o apreciere subiectivă a Comisiei, o judecată de valoare goală de semnificaţie academică, cât timp normele au fost respectate", a scris Bode, miercuri, pe Facebook.

El a mai zis că în ultimii ani teza sa de doctorat a parcurs absolut toate etapele de analiză şi a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare.

"Aceasta a fost verificată anti-plagiat de către Universitatea Babeş-Bolyai şi de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar ambele instituţii, în mod oficial, au certificat autenticitatea lucrării. Este o altă realitate pe care o voi aminti, public, de câte ori va fi necesar", spune Bode.

Lucian Bode mai arată că procedural şi legal există cel puţin "două probleme izbitoare".

"Conform legii, Comisia de Etică se poate pronunţa doar în ceea ce priveşte soluţionarea sesizărilor privitoare la abateri ale membrilor comunităţii universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunităţi, în mod evident, fapt confirmat de pct. 8 alin. (3) din Hotărârea nr. 1 din 2023 a Comisiei de Etică. Curtea Constituţională a clarificat inadmisibilitatea absolută a activităţii oricărei alte comisii de a reexamina cele stabilite de comisia de doctorat şi validate de către CNATDCU. Ca atare, demersul Comisiei de Etică încalcă flagrant decizia Curţii Constituţionale", afirmă ministrul de Interne.

El afirmă că prin acţiunea pe care a deschis-o în instanţă vrea să se asigure că legea este respectată, indiferent de cine este vorba.

"Este un drept, dar şi o obligaţie pe care o am ori de câte ori se încalcă legea", a mai scris Bode.

Ministrul acuză şi "atacuri concertate ale USR şi ale sateliţilor săi" asupra sa şi asupra Partidului Naţional Liberal.

"La fel de evidente sunt presiunile şi atacurile la adresa Universităţii Babeş-Bolyai în toată această perioadă. Regret faptul că Universitatea Babeş-Bolyai s-a grăbit să dea curs acestor presiuni, fără a aştepta soluţia instanţei de judecată. Drept urmare, voi merge înainte, în instanţă, pentru că este singura cale corectă şi legitimă pentru a tranşa acest caz care a depăşit nu doar limitele legii, dar şi ale raţiunii", conchide Lucian Bode.

Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, punct de vedere

Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a stabilit, cu privire la teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de instituţia de învăţământ.

"Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informaţii cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode. Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate", arată comunicatul instituţiei de învăţământ superior din Cluj-Napoca.

Potrivit acesteia, în lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia îi solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei.

De asemenea, se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii, mai precizează reprezentanţii UBB, în comunicatul menţionat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel