ASTRA GIURGIU - CELTIC GLASGOW 1-1, în GRUPA D din UEFA EUROPA LEAGUE

Astra Giurgiu și Celtic Glasgow s-au întâlnit joi, de la ora 20:00, în cea de-a patra etapă a Grupei D din Europa League. Până la meciul de acasă cu scoțienii, giurgiuvenii nu obținuseră niciun punct, pierzând primele trei partide din grupă.

Echipa lui Oleg Prostasov a câștigat primul punct din grupă, după ce a terminat la egalitate cu Celtic Glasgow, scor 1-1. Scoțienii au condus la pauză, dar românii au revenit la reluare și au egalat prin De Amorim.

Celtic a deschis scorul în minutul 32, prin Johansen, care a marcat cu un şut de la marginea careului. Mingea a fost deviată de Pliatsikas, iar Lung jr. nu a avut nici o şansă.

Astra a riscat mai mult în actul secund, iar scoțienii nu au mai forţat. De Amorim a reuşit egalarea în minutul 79, printr-un şut de la marginea careului.

Punct, dar eliminare

Cu două etape rămase de disputat, Astra este eliminată din grupa de Europa League, scrie gsp.ro. Dinamo Zagreb şi Red Bull Salzburg sunt cele două echipe calificate în faza eliminatorie.

Echipele de start:

Astra Giurgiu: Lung jr. - Pliatsikas, Oros, Ben Youssef, Junior Morais - Laban, Yahaya - Enache, Budescu, Joaozinho - Bukari. Rezerve: Coman, Florescu, Seto, Chiţu, Găman, Rus, De Amorim. Antrenor: Oleg Protasov.

Celtic Glasgow: Gordon - Lustig, Denayer, Van Dijk, Izaguirre - Brown, Mulgrew - McGregor, Johansen, Wakaso - Scepovici. Rezerve: Zaluska, Matthews, Ambrose, Biton, Tonev, Griffiths, Kayal. Antrenor: Ronny Deila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel