Astra - Botoșani, meci de infarct. Reacția lui Edi Iordănescu

Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Edward Iordănescu, s-a declarat fericit de faptul că formaţia sa a reuşit să învingă FC Botoşani, scor 2-1, deşi a evoluat în inferioritate numerică timp de o oră şi a anunţat că are nevoie de întăriri în vederea play-off-ului, scrie Prosport.

Punând încă trei puncte la clasament, e nevoie de intervenţie, trebuie să vedem cum ne putem completa cu unul, doi, maximum trei jucători în această iarnă", a afirmat Edward Iordănescu, la Digi Sport.

Tehnicianul în vârstă de 39 de ani spune că nu se va opune plecării lui Alexandru Ioniţă, dacă eventualul transfer va reprezenta un pas înainte pentru mijlocaş.

"Eu nu am digerat foarte uşor faptul că în ultima lună s-a vorbit despre plecarea lui Ioniţă, iar eu îl cunosc destul de bine şi e un jucător sensibil. Există riscul să îţi pierzi echilibrul, dar acum s-a închis această perioadă de campionat. Există extrem de mult interes pentru Ioniţă, dar nu avem o ofertă concretă. Dacă va veni o ofertă, eu sunt alături de el şi îl susţin. Sunt decizii pe care trebuie să le iei cu inima şi nu m-aş putea opune unui pas înainte pentru el", a adăugat Iordănescu.

Edward Iordănescu a mărturisit că finanţatorul echipei s-a reapropiat de echipă: "Avem un patron (n.r. - Ioan Niculae) pe care simt că am reuşit, încet, încet, să îl aducem din nou aproape de echipă. A avut o perioadă când a fost dezamăgit de anumite lucruri. Prin rezultatele băieţilor, sunt sigur că se va apropia şi mai mult. Îi mulţumesc şi domnului Buduru şi, în aceeaşi măsură, lui Dani Coman. Sunt sigur că mă vor ajuta să dăm un plus de valoare echipei, pentru că dacă intrăm în play-off, va fi o competiţie mult mai dură".

Formaţia Astra Giurgiu a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa FC Botoşani, în partida inaugurală a etapei a 22-a din Liga 1. Gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 30, după eliminarea directă a lui Anatole Abang, după o intrare foarte dură asupra lui Andrei Burcă.

În clasament, Astra a acumulat 37 de puncte şi a urcat două poziţii, până pe 4. FC Botoşani rămâne cu 35 de puncte şi coboară pe 5, la un punct avans de FC Viitorul, care se află acum pe poziţia a şasea. Dinamo este prima echipă aflată în afara zonei play-off-ului, cu 33 de puncte, mai informează sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel