Armata se retrage de la Spitalul judeţean din Deva

Echipa militară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a predat joi, 7 mai, conducerea unităţii sanitare unei echipe manageriale civile.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că echipa militară de conducere a Spitalului judeţean din Deva şi-a încheiat misiunea.

”În perioada deţinerii conducerii militare, echipa condusă de locotenent - colonelul medic Constantin Marinel Vlase a organizat activitatea medicală prin comasarea anumitor secţii şi regruparea acestora pe anumite paliere pentru eficientizarea circuitelor epidemiologice şi a fluxului de pacienţi.

De asemenea, au fost constituite stocuri de materiale sanitare şi echipamente individuale de protecţie, iar activitatea de distribuţie a bunurilor materiale s-a executat eşalonat către secţiile spitalului. Totodată, au fost reconfigurate spaţiile de depozitare a acestora pe categorii de bunuri şi a fost efectuată instruirea personalului pe linia echipării/dezechipării echipamentelor de protecţie individuală”, se arată într-un comunicat de presă. 

Spitalul a fost dezinfectat total

La preluarea conducerii unităţii medicale, în data de 8 aprilie, echipa managerială a dispus dezinfecţia terminală în spaţiile interioare şi exterioare ale spitalului şi configurarea circuitelor funcţionale. În urma adoptării acestor măsuri, spitalul a devenit operaţional, în data de 13 aprilie, şi a avut capacitatea de a gestiona toate solicitările de internare a pacienţilor confirmaţi SARS COV 2.

De asemenea, de la data ieşirii spitalului din carantină şi reluarea activităţii medicale specifice, nu au mai fost înregistrate cazuri de infectare în rândul personalului medical, iar începând cu data de 1 mai, numărul pacienţilor vindecaţi şi externaţi a depăşit constant numărul celor internaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel