Argentina solicită FIFA amânarea amicalului cu România

85659285KT012_ARGENTINA_V_V
85659285KT012_ARGENTINA_V_V

Amicalul de lux cu Argentina, care însemna şi inaugurarea noului Stadion Naţional, este în pericol să nu se mai dispute. Sud-americanii doresc amânarea lui şi îşi motivează decizia prin refuzul cluburilor de a elibera vedetele.

Inaugurarea National Arena e sabotată chiar de invitatul de lux al federaţiei. Argentina nu doar că nu-i mai poate aduce pe Messi, Higuain, Aguero ori Tevez, şi pe selecţionerul Batista, însă ameninţă să nu mai vină la Bucureşti pe 10 august. "Amicalul cu România e incert", a anunţat ieri La Nacion.

Federaţia sud-americană intenţionează să ceară amânarea jocului, motivând situaţia delicată a băncii tehnice şi dificultăţile în a convoca vedetele de la marile cluburi europene. Problema e că nu mai există dată disponibilă în calendarul FIFA pentru mutarea amicalului şi, în plus, deja s-a încasat avansul. "Situaţia este incomodă pentru c-am semnat un contract acum zece luni", a recunoscut Guillermo Toffoni, agentul FIFA care se ocupă de partidele "naţionalei" Argentinei.

Comitetul Executiv îl va demite la noapte pe Batista, poate chiar şi pe Bilardo, iar "pumele" îşi caută selecţioner. Favorit să preia postul e Alejandro Sabella, care şi-a amînat plecarea la Al Jazira.

UPDATE: Amicalul România – Argentina a fost suspendat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel