ARD a deschis robinetul cu promisiuni. Vezi despre ce este vorba

blaga1
blaga1

Vasile Blaga, copreședintele ARD, a declarat, luni, cu ocazia lansării candidaților la alegerile parlamentare, alianța   că  are un plan ,,clar" pentru agricultură, dorind astfel să dezvolte sistemul de irigaţii cu fonduri europene şi să înfiinţeze o bancă de profil prin care să îi finanţeze pe întreprinzători, asta în condițiile în care vor ajunge la guvernare.

,,Avem un plan clar pentru agricultură. Dorim dezvoltarea industriei de profil. Uitaţi-vă, din multe puncte de vedere, ţăranul român trăieşte ca în Evul Mediu, depinde de ploaia dată de Dumnezeu. Aţi văzut din păcate şi în vara aceasta ţăranii scoţând Sfintele moaşte cu preoţii rugându-se după ploaie (...) De aceea, noi vom dezvolta sistemul de irigaţii din România metru cu metru pe fonduri europene. Şi este o obligaţie pe care ne-o asumăm. Legumele se cultivă pe suprafeţe mici, uitaţi-vă în toate supermarketurile 80% din ceea ce cumpărăm este import (...). Ştiţi foarte bine că nu au bani de cofinanţare şi nu îşi pot pune niciodată pământul gaj la bănci ca să ia bani pentru cofinanţare. De aceea va trebui să înfiinţăm o bancă de profil care să îi finanţeze pe cei întreprinzători", a spus președintele PDL la evenimentul de lansare al candidaţilor la Parlament a ARD.

 Totodată preşedintele PDL a precizat că românul trebuie să se simtă în siguranţă în ţara lui şi să să mai stea ,,cu hârleţul" la marginea culturii de frică să nu i-o fure cineva, motiv pentru care ARD va întări în continuare instituţiile statului. ,,Românul trebuie să se simtă în sigurranţă în ţara lui, oraşul lui, în casa lui. Nu trebuie să mai stea cu hârleţul cum stă acum la marginea culturii de varză să nu vină cineva să i-o fure. De aceea va trebui în continuare să întărim instituţiile statului, să-i plătim aşa cum se cuvine şi să fim în siguranţă în ţara asta. Şi aşa vom face", a conchis Vasile Blaga.

 De asemenea, Vasile Blaga a mai declarat că alianța dorește reducerea cotei unice la 12 la sută, iar de la 1 ianuarie, 2013, salariul minim va crește la 815 lei, iar din 2015, la 1.300 lei. Astfel de promisiuni au mai fost făcute și în 2008 de actualul europarlamentar Theodor Stolojan, când declara că se va menține cota unică la 16 la sută, că se vor reduce 100 de taxe și impozite, iar salariul mediu va ajunge la 905 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel