Aproape 300 de tineri doresc să lucreze la Cotroceni

palatul_cotroceni_0002
palatul_cotroceni_0002

În urma ofertei președintelui Băsescu pentru tinerii care doresc să lucreze la  Cotroceni, circa 300 de absolvenți cu studii în străinătate  sunt dispuși să ocupe unul dintre cele trei posturi de consilieri de la președinție.

"Circa 290 de persoane, marea majoritate fiind cu studii în străinătate, și-au exprimat interesul de a lucra în cadrul Administrației Prezidențiale. Luni va avea loc o întâlnire între președintele și aceste persoane interesate să se angajeze în cadrul Administrației Prezidențiale, și având în vedere numărul mare de solicitări cel mai probabil va fi definită o procedură de selecție", a precizat vineri purtătorul de cuvânt al președintelui, Valeriu Turcan.

Termenul-limită de primire a aplicațiilor de angajare a expirat vineri seara.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vinerea trecută, la cea de-a treia Gală a Ligii Studenţilor Români din Străinătate, că tinerii vor reveni acasă când România îi va putea plăti și a spus că are trei posturi de consilieri de stat pe care ar angaja, fără concurs, absolvenți de facultăți din străinătate.

"Dar, dacă există cineva prost plătit sau mai prost plătit sau are un interes să vină acasă, la Președinție sunt trei posturi de consilier de stat. (...) În zilele următoare, dacă există trei absolvenți de studii superioare care acceptă salariul unui secretar de stat din România, sigur mașină și secretară, sunt gata să angajez fără concurs, doar în baza de diplomei de absolvent de facultate din străinătate, trei tineri pe funcții de consilier de stat", a spus șeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel