APRECIERE FRANC ELVEȚIAN. Daniel Dăianu, BNR: Corect este ca povara să fie împărţită între părţile implicate

În contextul în care francul elvețian a înregistrat joi o apreciere record faţă de euro şi leu, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a vorbit, vineri, la RFI, despre două principii care ar putea deveni reguli în a încerca să surmontezi o astfel de situaţie.

"Pentru unele persoane care au venituri modeste, venituri sub modeste, situaţia poate să devină extraordinar de delicată şi aici aş vrea să subliniez două principii care pot să devină şi reguli în a încerca să surmontezi o situaţie şi care implică toate părţile implicate. Un principiu ar fi faptul că are sens să procedezi la o restructurare, deci să se practice o restructurare", a explicat Daniel Dăianu, fost ministru al Finanțelor.

În opinia acestuia, "restructurarea ar trebui să fie facilitată acum, când dobânzile sunt mici. Ar avea de câştigat şi cei care au luat credite, este mai bine să se restructureze o datorie atunci când dobânzile sunt mici, decât atunci când dobânzile sunt mari. Peste tot în lume trebuie să se procedeze la aşa ceva. Deci băncile în primul rând ar trebui să fie interesate. Tot astfel şi cetăţenii să încerce să-şi restructureze datoriile".

Un al doilea principiu, potrivit lui Daniel Dăianu, este legat de "împărţirea poverii (...). Aşa este şi fair, aşa este corect, povara să fie împărţită între părţile implicate".

Acesta a dat exemplul programului special pentru contractarea primei locuinţe, care include o componentă de subvenţie. Programul nu doar că ușurează accesul românilor la o locuință nouă, dar este și un stimulent pentru activitatea economică.

Exprimându-și un punt de vedere personal, Dăianu a precizat că "banca centrală a unei ţări are ca principale misiuni stabilitatea financiară şi stabilitatea preţurilor. Ea nu poate să adopte şi nici nu intră în mandatul ei să adopte măsuri de susţinere a unor programe care au vădită tentă de sprijin social. Asemenea măsuri intră în ograda Guvernului.(...). Am făcut această analogie pentru a vedea că nu trebuie să-i ceri Băncii Naţionale mai mult decât are mandat să facă şi ceea ce poate să facă. Este drept că o bancă centrală trebuie să fie preocupată de gradul de euroizare, dolarizare şi să încerce să descurajeze împrumuturile în valută şi BNR a încercat să facă aşa ceva. Nu s-a putut suficient şi nu au avut eficacitate îndemnurile, exortaţiile, unele măsuri şi fiindcă regulile UE, această piaţă unică a libertăţii de circulaţie a capitalului, au îngreunat foarte mult misiunea băncilor centrale din Europa centrală şi de răsărit. În plus, băncile străine, care controlează în mod covârşitor pieţele financiare din Ungaria, Polonia, România, Croaţia, Cehia au practicat aceste împrumuturi, le-au dezvoltat. Este greu acum să dai înapoi, să repari ceea ce s-a produs de-a lungul a mai multor ani, cu părţi bune, cu părţi rele, care au ieşit la iveală în condiţiile crizei", a mai spus Daniel Dăianu.

Adrian Vasilescu, apreciere franc elvețian: E momentul să fie învăţată o lecţie dură

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel