Apă pe Marte. NASA publică o hartă inedită a planetei roșii

Pe Marte există depozite de apă înghețată, iar NASA ia în considerare o hartă recent publicată pentru viitoarele expediții care ar putea ajunge pe aceasă planetă.

Oamenii de ştiinţă au dat publicităţii o nouă hartă globală a planetei Marte în care sunt indicate regiunile în care se află depozite de apă îngheţată la adâncimea de cel puţin 2,5 centimetri, hartă ce ar putea fi folosită de NASA pentru a selecta locaţiile de asolizare ale viitoarelor misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, transmite marţi Live Science, preluată de Agerpres.

Pornind de la aceste date, echipa de cercetare de la NASA's Jet Propulsion Laboratory, din California, a identificat o întreagă regiune promiţătoare pentru asolizarea echipajelor umane pe Marte: o zonă întinsă din emisfera nordică denumită Arcadia Planitia. În această regiune există foarte multă apă în apropierea suprafeţei şi este o locaţie ideală pentru misiunile cu echipaj uman de pe Marte, fiind situată şi în zona temperată a planetei, unde ajunge şi multă lumină solară.

"O lopată este suficientă pentru a ajunge la aceste depozite de gheaţă", conform coordonatorului studiului ce însoţeşte publicarea acestei hărţi, Sylvain Piqueux, planetolog din cadrul Jet Propulsion Laboratory. "Continuăm să adunăm date despre gheaţa îngropată pe Marte şi despre cele mai bune locuri de asolizare pentru astronauţi", a adăugat el.

Apa, resursă indispensabilă

Apa este o resursă extrem de preţioasă pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman pe Marte. În loc să transporte toată apa necesară misiunii de pe Pământ, astronauţii pot obţine apă potabilă direct de pe Marte şi pot folosi elementele din care este compusă apa (oxigen şi hidrogen) pentru combustibil.

Noua hartă este bazată pe datele culese de sondele Mars Reconnaissance Orbiter şi Mars Odyssey, aparţinând NASA. Ambele sonde au folosit instrumente sensibile la căldură pentru a găsi depozitele de gheaţă, pentru că astfel de depozite de apă îngheţată modifică temperatura la suprafaţă. Pentru a verifica faptul că au identificat într-adevăr depozite de gheaţă, cercetătorii au comparat între ele datele adunate de cele două sonde.

Deșert înghețat

Suprafaţa lui Marte este un deşert îngheţat. Apa este o resursă extrem de rară pe această planetă pentru că apa în stare lichidă se evaporă rapid în atmosfera foarte rarefiată de pe Marte. Majoritatea apei de pe Marte se află concentrată în calotele polare însă este dificil pentru astronauţi să folosească această apă pentru că regiunile polare sunt extrem de reci şi pentru perioade lungi de timp, complet lipsite de lumina solară.

Detalii despre locaţiile în care se află apă pe Marte, precum şi studiul ce însoţeşte această nouă hartă a depozitelor de apă au fost publicate în ultimul număr al revistei Geophysical Research Letters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel