Anunț oficial, transmis de familia lui Michael Schumacher: Site-ul pilotului va fi redeschis

Veste excepțională pentru fanii lui Michael Schumacher, transmisă de către purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm: cu ocazia aniversării a 20 de ani de la primul titlu cucerit de Michael Schumacher în Marele Circ, site-ul de internet al fostului campion german de Formula 1 Michael Schumacher va fi redeschis joi.

"Pentru a marca a 20-a aniversare de la primul titlu mondial, vom redeschis pagina de internet a lui Michael Schumacher. Sperăm ca fanii din întreaga lume să ni se alăture", a explicat Sabine Kehm într-un comunicat de presă, scrie Mediafax.

Site-ul www.michael-schumacher.de va oferi numeroase imagini şi texte din cariera septuplului campion mondial. De asemenea, site-ul va avea o pagină pentru mesaje pe Twitter.

După accidentul la schi suferit de Michael Schumacher în data de 29 decembrie 2013, în staţiunea franceză Meribel, site-ul său nu a mai difuzat nicio informaţie.

Din 9 septembrie 2014, Michael Schumacher se află la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, după ce mai multe luni după accident a fost menţinut în comă, la spitalul universitar din Grenoble.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel