Anularea Legii recursului compensatoriu. Chirieac: Sute de milioane de euro sancțiuni

Joi a avut loc o nouă ședință de Guvern, sub conducerea prim ministrului Ludovic Orban, în care a reamintit că în programul de guvernare al PNL se află și găsirea celei mai bune soluții pentru a anula prevederile nocive din Legea recursului compensatoriu.

Bogdan Chirieac a analizat la Antena 3, joi seara, situația creată de declarațiile premierului legate de recursul compensatoriu:

”Atunci când în campanii electorale te duci pe chestiuni ilogice sau strict emoționale, fără legătură cu realitatea, ajungi în astfel de situații: de ce doamna Prună, din Guvernul Cioloș, a introdus recursul compensatoriu? Pentru că altfel plăteam zeci de milioane de euro despăgubiri către UE. Și a  venit această soluție, la vremea respectivă, cu cele câteva zile mai devreme, de libertare, din cauza condițiilor de lagăr din închisoare. Anularea, de asta îmi imaginez că domnul Predoiu a spus că nu poate fi făcută peste noapte, că dacă o faci peste noapte te duci în sute de milioane de euro sancțiuni”, a explicat Bogdan Chirieac, în platoul Antena 3.

”Apoi, că au aplicat-o și la cei cu infracțiuni săvârșite cu violență, că nu știu ce, că nu știu cum... Dânșii s-au socotit! Că mai departe zice că au ieșit violatorii, tâlharii, că România are foarte rar închisoare pe viață și foarte bine că nu are închisoare pe viață, altfel nu poți fi membru al Uniunii Europene”, a completat analistul Bogdan Chirieac, în emisiunea ”Ediție Specială”.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25