Antrenorul Simonei Halep: Nu știu cum va ieși din gaura asta neagră

Perioadă neagră pentru Simona Halep după ce în ultima perioadă a pierdut mai multe meciuri importante.

Primul antrenor al Simonei Halep, constănţeanul Ioan Stan, este de părere că tenismena noastră este cu gândul în altă parte.

"Ea tot sugerează că vrea să facă şi alte lucruri în afară de tenis. Vrea să se căsătorească şi să aibă copii, cel puţin aşa am auzit că a declarat. Sunt preocupări normale la vârsta ei, dar asta ar putea să o tragă în jos în carieră pentru o perioadă, iar eu cred că Simona mai are multe de arătat în tenis. Din păcate, ultimele două pronosticuri ale mele s-au adeverit. Îmi pare foarte rău pentru Simona. Ar trebui să găsească un mijloc prin care să se pună pe picioare cât mai repede. Nu-mi explic motivul pentru care a ajuns la seria asta proastă cu atâta lume de calitate în jurul său. Nu ştiu cum a reuşit să intre în gaura asta neagră şi nici nu ştiu cum şi dacă va ieşi", a spus Ioan Stan pentru Ziarul Ring.

Analizând jocul pierdut la Doha în faţa rusoaicei Elena Vesnina, scor 7-6, 4-6, 1-6, Ioan Stan a constatat că româncei îi lipseşte încrederea. "Am urmărit cu atenţie meciul de la Doha contra rusoaicei Vesnina. E inadmisibil pentru Simona să fie învinsă în acest mod. Pur şi simplu, nu a mai jucat ultimele puncte. A stat în picioare la primire, n-a mai interesat-o rezultatul.

N-a avut o atitudine pentru pretenţiile ei. Traversează o perioadă foarte proastă... Poate că cei din jurul ei o sfătuiesc aşa cum trebuie, dar ea nu receptează ceea ce trebuie. Joacă foarte previzibil şi nu are curaj să se ia la bătaie - la figurat, desigur - cu adversara. Îi lipseşte încrederea, nu gândeşte, totul este făcut anapoda. Evoluează din inerţie. A dat iarăşi dovadă de nervozitate, la fel ca la ultimele turnee", este de părere primul antrenor al sportivei noastre.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel