Antonescu: USL trebuie să reclame funcţia de premier pentru Ponta, dacă moțiunea trece

Crin
Crin

Copreședintele USL, Crin Antonescu, a declarat că USL trebuie să ceară președintelui Traian Băsescu funcția de premier pentru Victor Ponta, în eventualitatea că moțiunea va trece. Liderul PNL nu exclude nici colaborarea cu UDMR.

Crin Antonescu a declarat pentru gândul.info că dacă moţiunea de cenzură va avea succes, iar Guvernul Ungureanu va fi debarcat, noua majoritatea trebuie să fie construită în jurul USL.

 “Poziţia mea, în condiţiile în care moţiunea de cenzură trece, este că USL este singura forţă politică în stare să constituie o majoritate şi să susţină un guvern până la alegeri. USL trebuie să reclame formarea Guvernului, iar premierul desemnat să fie, după cum se ştie din rezoluţiile Congreselor, Victor Ponta. Acesta ar fi un Guvern până la alegerile din noiembrie”, a precizat pentru gândul Antonescu, care a adăugat că actuala Coaliţie de guvernare s-ar destrăma dacă moţiunea trece. Victor Ponta a declarat şi el că nu va mai respinge o ofertă de premier venită din partea preşedintelui Băsescu.

 Liberalul nu exclude ca în această construcţie, valabilă până la alegerile parlamentare să intre şi UDMR. „Nimic nu este exclus până în toamnă. Intenţia noastră este ca după alegerile parlamentare din toamnă să avem majoritatea absolută şi să avem un guvern al USL”, a subliniat Crin Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel