Liderul liberalilor Crin Antonescu s-a declarat, luni, surprins de comentariul postat pe blogul personal de către şeful Cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, pe tema aderării României la Schengen, apreciind că acesta dă nişte "semne speciale" de nervozitate.
Întrebat în legătură cu postarea lui Cristian Diaconescu de pe blogul personal, privind aderarea României la spațiul Schengen, Crin Antonescu a comentat: "Şeful Cancelariei prezidenţiale, un om foarte cumpănit şi cu formaţie diplomatică pe vremuri, dă nişte semne speciale de nervozitate care mă surprind".
A ostiliza poporul român împotriva comunităţii europene este o crimă şi o ruşine şi că România a aderat la UE, dar procesul de integrare mai cuprinde şi paşii intrării în Schengen şi adoptării monedei Euro. Guvenului trebuie să spună dacă merge mai departe sau abandonează acest proces, aprecia Cristian Diaconescu, şeful cancelariei preşedintelui Traian Băsescu pe blogul personal.
"A ostiliza poporul român împotriva comunităţii europene, a cărei parte legitimă este, e o crimă şi o ruşine. Nu cred că există în Europa un guvern care ar fi capabil să încurajeze aşa ceva", scrie consilierul prezidenţial.
"Toate guvernele nefrecventabile ale lumii, fără nici măcar o singură excepţie, îi consideră pe criticii din exterior «ostili şi ignoranţi». (...) Acest episod îmi aduce aminte de momentul în care îl auzeam pe un fost şef de stat spunând că «România cedează (la data aceea) ultima palmă de pământ». Deschideţi bine ochii şi vedeţi «cine» şi «ce» vorbeşte în numele vostru!", a mai comentat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, în contextul ultimelor declarații privind "abandonul obiectivului Schengen".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News