Antonescu, replica după teoria lui Băsescu despre Stroe

antonescu stroe
antonescu stroe

Președintele PNL, Crin Antonescu, precizează că USL nu plănuiește suspendarea lui Traian Băsescu, iar acuzațiile șefului statului privind implicarea lui Radu Stroe în scandalul provocat de Sorin Roșca Stănescu reprezintă "o fabulație".

La finalul unei ședințe cu miniștri PNL, organizată în Parlament, Antonescu a fost întrebat de jurnaliști cum comentează declarațiile lui Traian Băsescu referitoare la un plan de suspendare, concretizat în judecarea sa pentru Înaltă Trădare.

"I-o fi dor, înţeleg, dar nu avem în vedere acest lucru", a răspuns Antonescu.

Șeful statului a sugerat, luni seara, în cadrul unui interviu televizat, că Radu Stroe are o implicație în scandalul pornit de Sorin Roșca Stănescu, care îl acuza pe Băsescu că a încasat, în 2004, din calitatea de prezidențiabil al PDL, 7 milioane de dolari, bani "murdari"

"Dl ministru Radu Stroe a declarat public astăzi foarte clar asupra acestor lucruri. Din punctul meu de vedere este chiar o fabulaţie. Am văzut nişte scenarii la nişte colege de-ale dvs, bine că nu le-au dat şi pistoale cei care le-au angajat, că ar fi chiar periculoase, cu nişte conspiraţii în cinci paşi, în 17 paşi. Pentru Dumnezeu, nu este vorba de nimic! Pentru mine, pentru PNL, lupta politică în raport cu preşedintele Traian Băsescu a fost totdeauna la vedere şi nu am făcut niciun fel de conspiraţie niciodată şi cred că şi dl Băsescu ştie asta. Aşa că dl Radu Stroe a declarat şi nu am niciun motiv să pun la îndoială declaraţiile domniei sale, de altfel şi logica ne arată că nu era nevoie de un ditamai ministru de Interne ca nişte documente care deja se aflau prin nişte dosare şi pe la nişte instituţii să ajungă la Sorin Roşca Stănescu", a spus Crin Antonescu, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel