Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a transmis, vineri, că în acest an electoral PNL fie devine \"suficient de puternic încât să-şi asume numărul unu în conducerea României, fie...
\"Istoria PNL se va schimba în 2014. Ea nu poate continua după 2014, aşa cum a decurs până acum. Fie PNL devine în 2014, în cursul acestor bătălii electorale şi nu numai, un partid suficient de puternic încât să-şi asume numărul unu în conducerea României, fie devine un partid de mâna a doua. E important ca toţi să avem puterea să dăm această bătălie, care, iată, e scoasă de destin obligatoriu în faţa generaţiei noastre\", a declarat președintele PNL, la Târgu-Mureș, citat de Mediafax.
Dezamăgiți de experiențele anterioare, liberalii merg singuri la prezidențiale
El a adăugat că PNL nu mai are cu cine să se alieze pentru îndeplinirea unor deziderate la care ţine. Crin Antonescu a precizat că reprezentanţii PSD le-au dovedit liberalilor că îşi doresc \"un preşedinte dirijat de o clică, un Parlament ghişeu de depunere a ordonanţelor de urgenţă\" şi un Guvern al cărui prim-ministru \"să dispună discreţionar de bani\".
\"Ne-am aliat cu PD, l-am făcut preşedinte pe Băsescu şi au trădat. Ne-am aliat cu PSD şi l-am făcut premier pe Ponta şi au trădat. Nu mai avem cu cine şi de ce să ne aliem. Sunt două posibilităţi: renunţăm la aceste obiecive, ciupind ceva dintr-un stat al baronilor şi nu al cetăţenilor, sau ne asumăm singuri stindardul acestei bătălii\", a continuat liderul PNL.
Tandemul Antonescu-Iohannis vs tandemul Băsescu-Ponta
Președintele liberal a transmis că anul electoral 2014 înseamnă \"o bătălie simplă\", dar nu şi uşoară, între \"două aşa-zise tandemuri: Antonescu-Iohannis versus Băsescu-Ponta\".
El a arătat că \"adversarii\" din \"tandemul Băsescu-Ponta\" au un pact de coabitare, vorbesc asemănător, \"chiar dacă unul împotriva celuilalt\" şi \"mai ales, tac împreună\", iar acest tandem \"funcţionează şi are acum pe mână ţara\".
\"Tandemul Antonescu-Iohannis înseamnă aspiraţia tuturor pentru aceste obiective şi înseamnă oferta, propunerea, ipoteza pe care o oferim alegătorilor care nu îl mai vor nici pe Băsescu, s-au săturat de ce s-a întâmplat în timpul lui, dar nu mai vor să se întoarcă, printr-un soi de reîncarnare politică a lui Năstase, care este Ponta, în 2004, ci vor să mergem înainte către ora Europei, către valorile Europei şi către anii care urmează din 2015 încolo\", a declarat liderul PNL.
Potrivit spuselor lui Crin Antonescu, liberalii au \"obligaţia\" să conducă România, el amintind zicala \"săracul e un străin în propria lui ţară\".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News