Președintele PNL, Crin Antonescu, este deranjat de faptul că premierul Victor Ponta a transferat Transelectrica și Transgaz de la Ministerul Finanțelor, condus de liberali, la Secretariatul General al Guvernului și îl acuză că vrea "în mod agresiv" să umilească PNL.
"Noi n-am mai discutat despre faptul că în vreme ce discutăm mieros, dl. Ponta adică, despre cum o să meargă alianța mai departe, la ultima ședință de guvern profitând de faptul că miniștrii liberali nu sunt încă pe posturi, un secretariat de stat, cel care se ocupă de coordonarea prefecților din ministerul de Interne, a fost desființat, că niște unități economice foarte importante care erau la ministerul Finanțelor și nu puteau fi decât la Finanțe sau la Economie au fost duse la Secretariatul General al Guvernului", a declarat Antonescu, vineri seara, la emisiunea "Subiectiv", moderată de Răzvan Dumitrescu și difuzată de Antena 3.
Antonescu remarcă o încercare a lui Ponta de a lua "tot", recomandându-i, în registru ironic, să desființeze posturile de miniștri.
"Deci dacă dl. Ponta dorește să schimbe datele inițiale ale înțelegerii politice și, după ce a luat tot ce putea lua - că eu mă și întreb de ce mai există totuși miniștri dom'le, că poate să existe prim-ministrul, cancelaria primului ministru și secretarul general. Le-a dus pe toate, foarte bine. Dacă dl. Ponta nu vrea nici măcar în aceste condiții, dorește, să spun așa, în mod evident agresiv și ostentativ să umilească PNL, chestiunea asta nu se poate e simplu", a mai spus Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News