Antonescu: gaşca băsistă înţelege prin "coabitare" un fel de cârdăşie

antonescu ciutacu
antonescu ciutacu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a explicat că nu există nicio şansă de coabitare între USL şi Traian Băsescu. El a spus că tabăra lui Traian Băsescu foloseşte acest termen de "coabitare" pentru a "se subînţelege un fel cârdăşie". Antonescu a explicat că după votul din 29 iulie şi toată această situaţie o colaborare cu Traian Băsescu nu mai este posibilă. 

Crin Antonescu a vorbit despre motivele care l-au determinat să nu renunţe la viaţa politică deşi la începutul campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie declara că se va retrage din politică dacă Traian Băsescu va obţine suficiente voturi în favoarea reîntoarcerii sale la Cotroceni, a spus Antonescu în emisiunea "Vorbe grele", moderată de Victor Ciutacu.

Primul motiv constă în faptul că "nu poate ceda în faţa ameninţărilor, şantajului şi mai ales sfidării de a spune că nu contează votul a 7,4 milioane de români la referendum" împotriva lui Traian Băsescu. Tocmai structura politică pe care a construit-o alături de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator, Uniunea Social Liberală (USL), reprezintă cel de-al doilea motiv pentru care a rămas în politică. "USL nu este o joacă şi nu poate fi abandonată", a spus Antonescu. Crin Antonescu nu omite nici ameninţările primite din tabăra opusă, cea a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, şi precizează că orgoliul de a nu lăsa impresia că îi este frică îl ţine legat de viaţa politică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel