Antonescu: Este absolut inacceptabil ca Barroso să îi dicteze lui Ponta

antonescu
antonescu

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu a avut o atitudine echilibrată la adresa României, însă înțelege declarațiile premierului Victor Ponta oferite unui cotidian austriac în cadrul unui interviu recent, deoarece intenția USL este de a ”normaliza” relațiile cu președintele CE și cu vicepreşedintele CE Viviane Reding, a declarat, duminică la Antena 3, co-preşedintele USL Crin Antonescu. În opinia liderului liberalilor, dictarea celor 11 puncte premierului Ponta de către Barroso este absolut inacceptabil, dat fiind faptul că temele impuse nu țineau de legislația europeană.

ntrebat de către moderatorul emisiunii ”Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, Radu Tudor, dacă este de aceeași părere cu premierul Victor Ponta, referitor la atitudinea președintelui CE în privința României, co-președintele USL, Crin Antonescu a declarat: “Atitudinea domnului Barosso nu a fost una echilibrată. A recunoscut-o implicit chiar domnia sa, la o reuniune a PPE, când s-a autofelicitat pentru intervenţia din România”.

“Ceea ce pe mine m-a dezamăgit în această declaraţie din urmă a dl. Barosso nu a fost recunoaşterea unei situaţii pe care am văzut-o cu toţii, ci lipsa unei nuanţări care să arate că domnia sa a luat act de ceea ce au dorit şi au exprimat prin votul lor multe milioane de cetăţeni europeni din România”la referendumul din 29 iulie”, a argumentat Antonescu, considerând că “într-un partizanat politic evident, categoric, dl Barosso s-a felicitat pentru faptul că au intervenit în România şi au impus o decizie politică împotriva votului a 7,4 milioane de români”.

Totodată, Crin Antonescu a afirmat că „este absolut inacceptabil” ca preşedintele Comisiei Europene „să îi dicteze” premierului României 11 puncte pe probleme care ţin de legislaţia naţională și nu de legislație europeană, adăugând că „premierul este cel care le-a acceptat”.

„Oricât ar fi el de preşedinte al Comisiei Europene, nu este normal ca preşedintele acestei Comisii să-l cheme pe un prim ministru al unei ţări din UE şi să îi dicteze 11 puncte de asemenea natură, despre cum să fie o lege în România ş.a.m.d., câtă vreme nu era vorba de un conflict cu legislaţia europeană. ”Este absolut inacceptabil şi nu s-a mai întâmplat niciodată, deşi ţări precum Polonia sau Cehia au avut poziţii extrem de dure în raport cu responsabilii europeni. Nimeni nu a pus problema aşa cum este pusă de propaganda lui Băsescu, într-un mod atât de slugarnic”, a explicat Crin Antonescu, citează NewsIn.

Întrebat de ce USL a acceptat acele condiţii impuse de Barosso, Antonescu a răspuns că „premierul este cel care le-a acceptat”, iar el a fost alături de premier. „Nu vin acum să spun că premierul este de vină că le-a acceptat, amândoi am încercat să facem ce e mai bine pentru România”, a notat liderul liberalilor.

Consemnându-i-se că s-ar putea ca afirmațiile sale să fie considerate în contradicție cu declarațiile premierului, Crin Antonescu a precizat că nu se discută în aceşti termeni, întrucât el se înţelege foarte bine cu Ponta. “Pot să înţeleg ceva din motivele pentru care premierul declară aceste lucruri. (…) Dincolo de cele întâmplate, noi avem de normalizat relaţia cu dl.Barosso, cu Reding. Cred că şi asta este intenţia lui Ponta, de a restabili relaţia cu Barosso”, a mai explicat liderul liberal, recunoscând ulterior că îi dă dreptate premierului Victor Ponta, privind activitatea PR-ului USL. ”Sunt perfect de acord cu Victor Ponta: PR-ul nostru a fost prost”, a conchis Crin Antonescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel