Antonescu: Chiliman a trădat în campanie

Crin Antonescu, a declarat, joi, că primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a trădat în campanie preluând o temă mincinoasă la adresa PNL şi îşi bate joc zilnic repetând "mârşăvia" şi acum, el arătând că acesta, fiind "laş din fire", nu l-a atacat şi pe liderul PSD, Victor Ponta.

Întrebat dacă Andrei Chiliman a trădat la referendum, Antonescu a răspuns: "Andrei Chiliman a trădat în timpul campaniei. (...) Eu am vorbit despre faptul că Andrei Chiliman a preluat în acele zile o temă mincinoasă, pe care o continuă până în ziua de azi şi anume că PNL, adică Chiţoiu, care avea drept de semnături, Ponta - domnul Chiliman, fiind laş din fire niciodată nu a suflat un cuvânt de domnul Ponta dar asta este, despre asta e vorba - ar fi semnat un document în care se angajau să desfiinţeze, în România, instituţii ale statului de drept".

 Antonescu a precizat că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, documentul semnat de Chiţoiu, Ponta şi Daniel Constantin nefiind unul care să conţină nici cel mai mic angajament de desfiinţare a instituţiilor, scrie Mediafax.

"Chiliman îşi bate joc zilnic repetând această mârşăvie despre PNL. După Congres nu se mai poate întâmpla asta, nici cu Chiliman, nici cu altcineva", a spus Antonescu.

 Întrebat dacă va propnue excluderea lui Chiliman, Antonescu a precizat: "Ştiu că v-aţi simţit un pic încurcaţi în aceste zile că nici nu le-am răspus, darămite să-i exclud".

 Antonescu a precizat că în partid este loc pentru toate părerile, dar după Congres nu va mai fi loc pentru "trădători, pentru circari şi pentru oameni care batjocoresc în fiecare zi imaginea partidului".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel