Antonescu, avertisment lui Ponta: Îi voi cere demisia din funcţia de premier

Președintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, joi seară,  două avertismente către PSD şi premierul Victor Ponta: Liberalii vor  face o opoziţie dură la adresa social-democraților dacă este dat afară de la guvernare şi îi va cere demisia premierului. De asemenea, în cazul în care USD va pierde alegerile  prezidenţiale, Victor Ponta îşi va pierde mandatul de premier.

Crin Antonescu este convins că alianța USL a ajuns într-un punct din care nu se mai poate continua, după declarația premierului care a spus că președintele PNL dorește să candideze din opoziție.

„Este o declaraţie în dulcele stil Ponta, în care se insinează lucruri şi nu se spune ceea ce este de spus. Mă tem că stăm degeaba până luni, că decizia domnului Ponta, a partidului său este de a închide existenţa USL. Apropo de stil, fără să aibă tăria să spună acest lucru, se aruncă vina, se găseşte scuza şi se minte. Eu de candidat voi candida foarte probabil, nu ştiu dacă voi candida din opoziţie. Din moment ce eu nu am vorbit de opoziţie, de vreme ce domnul Ponta mă aruncă în opoziţie, mi se pare că putem înţelege foarte clar”, a spus la Realitatea TV Crin Antonescu.

 În replică, Crin Antonescu i-a transmis premierului Ponta că guvernul pe care îl conduce, chiar dacă îşi găseşte o majoritate în Parlament, nu mai are legitimitate şi va trebui să demisioneze.

„Ponta ar trebui să-şi depună mandatul, categoric îi voi cere demisia. Va rămâne şi va cârpi un guvern, nu va fi un guvern legitim şi de aceea îi voi cere demisia”, a ţinut să precizeze liderul PNL.

 Crin Antonescu a respins varianta să semneze moţiunea de cenzură a PDL.

El i-a avertizat pe premierul Ponta şi pe cei din USD că nu se ştie cât va sta PNL în opoziţie, dar că în eventualitatea pierderii alegerilor prezidenţiale de pesedişti, să le fie clar că „vor pierde şi guvernul”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel