Antonescu: Am 38% intenție de vot la prezidențiale, Victor Ponta are 14%

antonescu dcdc
antonescu dcdc

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni seara la Tvr1, că a meritat ca USL să preia guvernarea înaintea alegerilor parlamentare, adăugând că în ultimul sondaj pe care l-a văzut deținea 38% din intenția de vot la prezidențiale.

Crin Antonescu se felicită pentru decizia de a intra la guvernare, de salutat fiind și faptul că de șase luni s-a furat mai puțin în România. "Nu, în niciun caz, mă felicit pentru faptul că am insistat atunci pe lângă partenerii de guvernare să intrăm la guvernare şi numai faptul că, asta cred eu, în România de 6 luni s-a furat mult mai puţin trebuie salutat, numai faptul că totuşi nişte retrocedări - să spun aşa - nişte salarii, o parte din salarii date înapoi, nişte drepturi sociale, nişte drepturi pentru pensionari, nişte măsuri de natură liberală sau în orice caz aici nu stăm să ne batem în ideologii, e nevoie de făcut ceva în economie, înainte de toate şi sunt puţine lucruri posibile în conjuctura asta,” spune Crin Antonescu.

Ldierul PNL dezvăluie că a văzut sondaje care nu s-au făcut publice și în care avea 38% intenție de vot la alegerile prezidențiale. "Sondajele pe care le-am văzut eu se referă la cota de încredere. Eu am văzut sondaje care nu se publică, dar am văzut sondaje care indică intenţia de vot la Preşedinţie, unde lucrurile sunt la fel ca înainte, ultimul sondaj pe care l-am avut eu aveam 38% pe întrebare deschisă, avea şi Victor Ponta încă 14%. (...) 38% şi cu 14% pentru că era întrebare deschisă. 38% aveam eu la Preşedinţie, Victor Ponta 14%, care nici nu candidează,” declară liberalul.

Președintele PNL a subliniat omogenitatea alianței social-liberale, despre care spune că a realizat primul Guvern de coaliție în care timp de șase luni nu au existat scandaluri. "Pentru un prim-ministru foarte tânăr şi la prima experienţă de acest fel într-o situaţie foarte grea, pentru o construcţie în care totuşi avem două partide diferite, multe gusturi diferite, eu cred că lucrurile au mers într-o măsură încurajatoare şi cred că al treilea lucru care este de remarcat, este că poate este primul Guvern de coaliţie în care 6 luni nu au fost scandaluri, conflicte interne. Asta e important," punctează dl. Antonescu.

Cât despre acuzațiile care numesc PNL-ul un partid antieuropean, Crin Antonescu reamintește că formațiunea pe care o conduce acum, a fost cel mai proeuropean partid, atunci când multă lume nu era familiarizată cu acest concept.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel