Agenția Națională de Transplant a anunțat că în ultima lună în România au fost înregistrați șapte donatori de organe. De pe urma transplanturilor realizate cu organele donate de aceștia, peste 20 de pacienți, din România dar și din străintate, au o nouă viață.
În ultima lună, organele prelevate de la 7 pacienți au salvat viețile unor oameni din București, Cluj, Târgu Mureș, Iași, Austria și Olanda.
„S-a împlinit de curând o lună de când Ministrul Sănătății, D-na Sorina Pintea, a decis schimbarea conducerii Agenției Naționale de Transplant, noul director executiv devenind D-na Dr. Anca Baculea. Primele rezultate ale activității noi echipe de conducere sunt rezumate în cifrele de mai jos. ANT mulțumeste tuturor celor implicați zi de zi în această dificilă activitate, precum și familiilor donatorilor care au rezonat la înălțătorul principiu de a dărui viață din viață", au scris reprezentanții ANT pe pagina de Facebook a instituției.
Ei au dezvăluit și ce mult a însemnat gestul altruist al famiilor celor 7 donatori. În total, peste 20 de vieți salvate.
Unde au fost transplantate organele prelevate
În cazul pacientului - copil Oradea, a cărui familie a acceptat donarea organelor, echipele au prelevat rinichii, ficatul, corneea, plămânii și cordul. Acestea au fst transplantate la 2 pacienți din Cluj (rinichii), doi pacienți din București (ficat, unul, și cornee al doilea), unui pacient de la Viena (plămânii) și unuia din Târgu Mureș (inima).
Cel de-al doilea donator, un pacient din Piatra-Neamț, a salvat viața a doi pacienți care aveau nevoie de transplant de rinichi (unul din Iași și unul din București), a unui care avea nevoie de ficat (din București) și a unui care avea nevoie de cornee (tot București).
De la al treilea donator, un pacient din Oradea, s-au prelevat rinichii (2 transplanturi la Cluj), ficatul (București) și corneea (București), dar și plămânii (transplant în Olanda).
De la al patrulea donator, de data aceasta din București, s-au prelevat rinichii, ficatul și corneea toate fiind transplantate la București,
Al cincilea donator a fost din Deva, iar rinichii săi au salvat viața unor pacienți de la Cluj, iar ficatul și corneea, unora din București.
Donatorul cu numărul 6 a fost din Baia Mare, iar rinichii prevelați de la el au fost transplantați la Cluj, iar ficatul la București. Ultimul donator a fost tot din București, iar de la el s-au prelevat rinichii și ficatul, care au transplantați unor pacienți din Capitală.
Sorina Pintea a semnat ordinul de numire a doctoriței Anca Balculea pe 4 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu