ANRE: Scumpirea gazelor, amânată pentru 1 noiembrie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amânat decizia de a majora preţul gazelor pentru consumatorii casnici până la aprobarea în Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmând ca modificarea preţului final să intre în vigoare de la 1 noiembrie, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE. 

"Am amânat decizia privind preţul gazelor până după aprobarea în Parlament a OUG 64, întrucât vor fi operate modificări care vor avea impact major şi asupra preţului final. Este vorba de faptul că va fi dereglementat serviciul de înmagazinare şi, totodată, vor fi modificate cotele obligatorii de tranzacţionare pe bursă pentru producători", a explicat Havrileţ. 

Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012 aduce mai multe modificări substanţiale legislaţiei din sectorul gazelor. Astfel, producătorii de gaze vor trebui să vândă prin intermediul bursei 70% din producţie şi, totodată, OPCOM va deveni singura bursă angro de gaze naturale recunoscută prin legislaţie. 

Havrileţ a mai arătat că a primit asigurări că ordonanţa va fi adoptată în Parlament în această lună, astfel încât ANRE să poată decide un nou preţ final al gazelor care să intre în vigoare de la 1 noiembrie şi care să ia în calcul şi modificările aduse de ordonanţă. 

În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, declara că preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui să crească cu 6% în medie în trimestrul al patrulea. Havrileţ nu a putut preciza pe moment dacă modificările care vor surveni odată cu aprobarea ordonanţei 64 vor influenţa preţul în sus sau în jos, arătând că se vor face noi calcule din care să reiasă preţul final, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel