Preţ gaze şi energie electrică 2019. ANRE, anunţ

Mihai Ciobanu / 20 noi 2018 / 12:19 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici, în regim de serviciu universal, nu va fi modificat de la 1 ianuarie 2019 şi va rămâne la acest nivel până la 30 iunie anul viitor, a declarat, marţi, Claudiu Dumbrăveanu, director Direcţia Generală Piaţă de Energie şi Preţuri din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). 

"De la 1 ianuarie, preţul energiei electrice va fi exact ca acum. Nu creşte şi nu scade. Conform metodologiei actuale, preţul care este în vigoare în acest moment a fost avizat pentru o perioadă de un an, începând cu data de 1 iulie 2018 şi este în vigoare până la 30 iunie 2019", a spus el, în cadrul conferinţei NEXTenergy. 

"Până la data de 31 martie 2019 nu este nevoie de o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, dar dacă trendul observat la ora actuală pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019", a afirmat Bege, pe 5 noiembrie. 

Nici preţul gazelor nu se va modifica la 1 ianuarie, după cum a anunţat, recent, vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege

Ultima modificare a preţului reglementat al energiei a avut loc la 1 iulie 2018, când a scăzut cu 3,53%. Pe de altă parte, la gaze a avut loc o scumpire de 5,8% în august. Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2018, iar, la gaze, tarifele finale vor mai fi reglementate până în anul 2021. 

În prezent, clienţii casnici au posibilitatea de a-şi schimba gratuit furnizorul, în 21 de zile, şi pot încheia contracte în regim concurenţial cu oricare dintre furnizorii activi pe piaţa de energie electrică din România, acest serviciu nefiind limitat la o anumită zonă geografică de deservire. În acest sens, ANRE recomandă clienţilor casnici să parcurgă, cu atenţie, toate informaţiile prezentate de furnizori, în vederea alegerii celei mai avantajoase oferte.


Te-ar putea interesa




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22