Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

ANRE modifică regulamentul de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale

Crişan Andreescu / 26 apr 2017 / 11:34

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul regulament pentru racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, prin care se reduce timpul efectiv de punere în funcţiune a racordării la sistemul de distribuţie, dar şi costul acestei  racordări.

"În contextul evoluțiilor cadrului legislativ național, ANRE se află într-un proces de actualizare şi revizuire a cadrului legal necesar desfășurării activităților în sectorul gazelor naturale şi este necesară iniţierea demersurilor privind crearea noului cadru de reglementare privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale.

Astfel, în concordanţă cu obiectivele prevăzute în programul de reglementări privind dezvoltarea unui cadru de reglementare orientat către consumator, prin Ordinul nr. 32/2017, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în ședința de astăzi, 25.04.2017, Regulamentul pentru racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Regulamentul stabilește etapele şi condițiile de racordare a solicitanților la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, printr-un proces unitar, transparent și nediscriminatoriu și se aplică de către operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale, de operatorii economici autorizați de ANRE în relația cu solicitanții care doresc racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale sau modificarea instalației de racordare, precum și de verificatorii de proiecte atestați ANRE care doresc să verifice documentațiile tehnice/proiectele tehnice aferente racordării, extinderii și/sau a redimensionării obiectivelor/conductelor de distribuție a gazelor naturale, după caz.

[citeste si]

Prin emiterea acestui Regulament s-a urmărit:

- reducerea timpului de realizare și de punere în funcțiune a racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale;

- reducerea costului racordării și de realizare a extinderii și/sau redimensionării obiectivelor/conductelor de distribuție a gazelor naturale prin prisma introducerii competiției între operatorii economici autorizați ANRE, aleși de solicitanți;

- posibilitatea depunerii și/sau transmiterii cererii de racordare și a documentelor atașate prin e-mail, fax, poștă sau personal la sediul operatorului sistemului de distribuție a gazelor naturale;

- monitorizarea de către ANRE a activității operatorilor de distribuție a gazelor naturale, a operatorilor economici autorizați ANRE precum și a verificatorilor de proiecte atestați ANRE care prestează în cadrul procesului de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale etc.

Regulamentul permite creșterea competitivității în ceea ce privește modul de realizare a racordării, a extinderii și/sau redimensionării obiectivelor/conductelor de distribuție a gazelor naturale prin reducerea timpilor de realizare. Acesta instituie posibilitatea realizării activităților de proiectare și execuție a lucrărilor din sistemul de distribuție a gazelor naturale prin intermediul operatorilor economici autorizați ANRE, precum și de verificare a documentațiilor tehnice/proiectelor tehnice de verificatori de proiecte atestați ANRE, în regim concurențial, fără o limitare a accesului pe piața a acestor tipuri de lucrări.

Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale va intra în vigoare la data abrogării dispozițiilor privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1043/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale, a Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale și a Regulamentului privind accesul la conductele de alimentare din amonte, cu modificările și completările ulterioare", pecizează ANRE într-un comunicat de presă.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22