Casa Regală a dat publicității calendarul evenimentelor organizate la Castelul Peleș pentru aniversarea ASR Principesa Margareta, custodele Coroanei. La ceremonii vor participa premierul Dacian Cioloș și vicepremierul Vasile Dâncu. Vor fi investiți cu ordine și medalii ale Casei Regale Mitropolitul Teofan al Moldovei,i Mircea Cărtărescu, ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale. Iată calendarul evenimentelor:
Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei acordat
"Galei Oamenii Timpului"
La ora 15.45, în Salonul Florentin al Castelului Regal Peleș, Alteța Sa Regală Principele Radu va înmâna „Galei Anuale Oamenii Timpului" certificatul de Înalt Patronaj al Custodelui Coroanei române.
„Revista Timpul", organizatoarea galei, a împlinit anul acesta 140 de ani de la fondare.
La ceremonie vor lua parte personalități din viața culturală și din mediul universitar care colaborează la revistă și contribuie la organizarea galei anuale.
Ceremonii de decorare în Holul de Onoare
La ora 16 și la ora 16.20, în Holul de Onoare, Custodele Coroanei va decora în numele Regelui Mihai I personalități, instituții și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, din țara noastră și din Germania, Franța și Marea Britanie.
Va fi învestit cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor ÎPS Mitropolitul Teofan al Moldovei.
Decorația Regală „Nihil Sine Deo" va fi conferită dlui Mircea Cărtărescu, ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, dlui Vasile Moldoveanu și Societății Naționale de Cruce Roșie din România (cu ocazia aniversării a 140 de ani de la fondare).
Va primi „Crucea Casei Regale a României" asociația „Les petits frères des pauvres" (cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la fondare).
Vor fi învestiți cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler dl Teodor Ilincăi și dl Andrei Vandoros.
Vor primi „Medalia Custodele Coroanei" române dl Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale, dna Corina Șuteu, dna Anca Harasim, dl Dan Mocanu, dna Simona Baciu, dna Dana Pârțoc, dna Monica Minoiu, dl. S.P. O'Mahoney, dr. Radu Dop, dl Mugurel Mărgărit-Enescu și dna Mihaela Minu.
Vor primi „Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate" dna Lidia Voicu, dl Mihai Covrig, dl Mihai Kovacs și dra Raluca Stratulat.
Alături de Custodele Coroanei se va afla Principele Radu.
Personalitățile decorate vor fi însoțite la ceremonie de invitați personali și membri ai familiilor lor.
Primirea Prim-ministrului Guvernului României în Biroul Regelui Carol I
La ora 16.45, Custodele Coroanei și Principele Radu vor primi în Biroul Regelui de la Castelul Peleș pe Prim-ministrul Guvernului României, domnul Dacian Cioloș, împreună cu doamna Valerie Ciolos, și pe Viceprim-ministrul Vasile Dâncu, împreună cu doamna Maria Dâncu.
Concert aniversar în Sala de Muzică
La ora 17, Camerata Regală susține un concert dedicat celei de 135-a aniversări a Proclamării Regatului României și zilei de naștere a Custodelui Coroanei. Solista concertului este mezzosoprana Alexandra Hordoan.
Recepție în Salonul Italian și Salonul Maur
La ora 18, Altețele Lor Regale Margareta Custodele Coroanei și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, se întâlnesc cu invitații în Salonul Italian și în Salonul Maur.
Cu ocazia recepției, Custodele Coroanei se va adresa invitaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu