Urmărește emisiunea live


Românii din Zimbabwe, 100% împotriva demiterii lui Băsescu

Prezența românilor la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu nu a fost covârșitoare, astfel că voturile diasporei nu au avut o influență foarte mare asupra  rezultatului scrutinului din 29 iulie. Interesante sunt, însă, contrastele înregistrate la urne atât ca prezenţă la urne, cât şi ca rezultat al scrutinului.

Dacă la prezența la vot, referendumul din 29 iulie a oscilat între 17.000 de voturi în Italia și 5 voturi în Pakistan și Zimbabwe, în schimb, în ceea ce privește rezultatul scrutinului, s-au remarcat Armenia, Pakistan și Etiopia pentru unanimitate pro demitere, iar Zimbabwe și Libia s-au situat la polul opus, 100% din cei prezenti la vot declarându-se împotriva plecării lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, scrie RTV.net.

Italia s-a clasat pe primul loc în topul statelor unde românii din diaspora au votat în număr cel mai mare, urmată fiind de Spania. 17.700 de românii s-au prezentat la secțiile de votare deschise pe teritoriul Italiei și 14.500 de persoane în cele din Spania. În topul prezenței la urne urmează Franţa, cu 4.400 de persoane, Marea Britanie,  cu 4.300, Belgia, cu 2.600, Austria şi Republica Moldova, fiecare cu câte 2.300 cetățeni români prezenți la referendum.

La coada clasamentului privind prezența la vot se situează Pakistan şi Zimbabwe, aici votând doar câte cinci persoane.

Cele două state, deși se clasează pe aceeași poziție în topul prezenței la vot, se remarcă, în schimb, prin rezultatele perfect opuse în ceea ce privește opțiunea electoratului: dacă în Pakistan, toţi cei cinci votanţi s-au pronunţat pentru demiterea reședintelui Traian Băsescu, cei din Zimbabwe au votat 100% împotriva demiterii.

Susținători ai președintelui Traian Băsescu se regăsesc în proporție mare și în Republica Moldova, unde 60% dintre alegători au votat împotriva demiterii, dar și în Kenia şi în Libia, unde împotriva demiterii au votat 56%, respectiv 52% din electorat

În topul prezenței reduse la vot se remarcă și Coreea de Nord, unde rezultatul votului a înregistrat o egalitate perfectă: 4 voturi pentru demitere, 4 voturi împotriva demiterii, precum și Sri Lanka, unde au votat doar 8 persoane.

Din totalul de 73.000 de voturi înregistrate în străinătate, 78% au fost pentru demitere şi 20% împotriva demiterii președintelui Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel