ANI: incompatibilitate şi conflict de interese, zeci de cazuri

Agentia Nationala de Integritate
Agentia Nationala de Integritate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 26 de foşti şi actuali aleşi locali.

Potrivit ANI, în incompatibilitate au fost găsiţi Nicolae Sorin Megheşan, primar al municipiului Târnăveni, judeţul Mureş, Marcel Pelei, primar al comunei Homorod, judeţul Braşov, Imre Siko, primar al comunei Belin, judeţul Covasna, şi Georgel Viorel Spătaru, primar al comunei Vintileasca, judeţul Vrancea.

Tot în incompatibilitate au fost găsiţi şi Ionel Valentin Barbu, actual primar şi fost viceprimar al comunei Adâncata, judeţul Ialomiţa; Ciprian Chelăraşu, viceprimar al oraşului Târgu Bujor, judeţul Galaţi; Sebastian Nicolae Leuce, fost viceprimar şi actual consilier local al comunei Sînmartin, judeţul Bihor; Nicolai Paşol, fost viceprimar şi actual consilier local al oraşului Mizil, judeţul Prahova; Daniel Lambru, consilier local - Consiliul Local al municipiului Buzău, judeţul Buzău; Vasile Cimpoeşu, consilier local în cadrul Primăriei Oraşului Roznov, judeţul Neamţ; Gheorghe Minu Măcrescu, consilier local în Mărăşeşti, judeţul Vrancea; Antache Eni, consilier local comuna Năneşti, judeţul Vrancea, şi Gheorghe Gabriel Lazăr, consilier local al comunei Corbeni, judeţul Argeş.

Primari în incompatibilitate

Totodată, ANI i-a găsit în conflict de interese administrativ pe Ioan Tiberiu Cămărăşan, primar al comunei Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud; Costel Brateş, primar al comunei Stelnica, judeţul Ialomiţa; Bogdan Serviu, primar al comunei Malaia, judeţul Vâlcea; Nicolae Amzu, fost primar şi actual consilier local al comunei Osica de Jos, judeţul Olt; Mihai Gavrilă, fost primar şi actual consilier local al comunei Drajna, judeţul Prahova, şi Ştefan Sîngeorzan, fost primar şi actual consilier local al comunei Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud. În conflict de interese administrativ au mai fost găsiţi şi Elisaveta Tudose, fost primar al comunei Coşeşti, judeţul Argeş; Viorel Işfan, fost primar al comunei Zorlenţu Mare, judeţul Caraş-Severin; Dumitru Iliuţă Şerban, actual viceprimar şi fost consilier local al comunei Tîmna, judeţul Mehedinţi; Mihai Frâncu, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa; Luminiţa Cîrciumaru, consilier local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa; Gheorghe Popa, consilier local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa, şi Daniel Vasile Oceanu, consilier local al comunei Valea Doftanei, judeţul Prahova.

[citeste si]

ANI arată că 'fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective'.

Totodată, ANI precizează că persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului, iar dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel