Premierul Marcel Ciolacu a spus că nu va ceda „șantajului” angajaților din muzee.
Miercuri, la o conferință de presă susținută la Constanța, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști despre protestul pregătit de angajații din muzeele din România din cauza nivelului scăzut al salarizării.
„Am avut o discuție cu doamna ministru al Culturii. Și eu sunt nemulțumit de foarte multe lucruri, dar nu mi-a trecut prin cap să boicotez niște copii să viziteze muzeele.
Din punctul meu de vedere, o să fac un apel la dânșii. Să-și facă serviciul pentru care sunt angajați - deja am început discuțiile - dar la un asemenea șantaj eu nu voi răspunde. Calea cea mai corectă este ca în perioada următoare să ne așezăm la masă și dânșii să-și facă slujba pentru care sunt plătiți. Înțeleg faptul că este an electoral, că sunt nemulțumiri, dar trebuie să avem și un dialog.
La șantaj, îi anunț oficial prin intermediul dumneavoastră, că nu voi răspunde. Voi apela la alți miniștri și mergem noi să avem grijă de muzee în noaptea muzeelor“, a spus Marcel Ciolacu.
Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" au anunţat că nu vor participa la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, după ce membrii Sindicatului Specialiştilor din instituţia muzeală au informat că nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data desfăşurării evenimentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu