Andy Carcea, românul care a cucerit Mexicul, la cea mai dură cursă auto din lume: A fost o experiență foarte frumoasă și unică

Andy Carcea, românul care a cucerit Mexicul, la cea mai dură cursă auto din lume
Andy Carcea, românul care a cucerit Mexicul, la cea mai dură cursă auto din lume

Andy Carcea a făcut furori într-una dintre cele mai dure curse auto din lume: cea de 24 de ore din America Latină.

La doar 20 de ani, Andy Carcea a uimit deja lumea automobilismului. El a făcut furori la una dintre cele mai dure competiții din lume, cea de 24 de ore din Mexic. Chiar dacă este o țară unde a simțit pericolul pe propria piele, el abia așteaptă să se reîntoarcă acolo pentru a concura.

”A fost o experiență foarte frumoasă, unică, și în același timp am învățat foarte multe lucruri. Toată cursa am avut spectatori, noapte, zi. Un lucru care m-a mirat a fost că la ora 4 dimineața oamenii erau în tribune și strigau, ne arătau semne de încurajare și fluturau din steaguri. Deci o cursă foarte frumoasă și o experiență de nota 10”, spune Andy Carcea, pilot anduranță, participant la cursa de 24 de ore din Mexic.

El a participat, la finalul lunii decembrie, pe circuitul Autodromo Hermanos Rodriguez, unde a avut loc ultima etapă a Campionatului Mexican de Anduranță - Endurance 24.

 

Cel mai tânăr pilot din tot campionatul 

Românul a concurat pentru echipa Extreme Toys – BASH. Chiar dacă a fost cel mai tânăr pilot din concurs, Andy i-a cucerit pe toți cu talentul său. Cu siguranță și-ar fi dus echipa spre victorie, dacă nu s-ar fi defectat mașina spre final.

”Am fost cel mai tânăr pilot din tot campionatul. Am obținut pole-position la clasa mea și am condus cursa încă de la început. Colegul meu a început, apoi a fost al doilea pilot și eu al treilea. Am reușit să recuperez patru ture. Aveam un avans de vreo șase ture, pe locul 1. În ultimele 6 ore am avut o defecțiune la mașină, s-a spart motorul și n-am mai reușit să terminăm. Însă am terminat pe 4 la clasa noastră, din 8, pentru că am avut turele acelea avans. Și pe locul 40 din 100 de mașini la start” – Andy Carcea, pilot anduranță, participant la cursa de 24 de ore din Mexic.

El i-a încântat pe toți specialiștii prezenți acolo prin talentul și stilul său de a conduce. ”Toată lumea din paddock vorbea foarte frumos de mine, inclusiv presa și comentatorii de la TV, toți erau încântați că am condus cursa timp de 17 ore. Am obținut chiar cel mai rapid timp în tura de noapte. De altfel, am și fost premiat la finalul cursei pentru cel mai rapid timp la clasă”, a mai subliniat Andy Carcea.

 

Șoferul lui a avut două arme

 

Se spune despre Mexic că este o țară periculoasă, iar Andy a simțit pe propria piele asta. ”Mi-a fost teamă cât am fost singur. Cât am fost cu echipa și cu oamenii cu care m-am dat, nu. Trebuie să fii foarte atent stânga-dreapta. E o țară foarte periculoasă dacă nu ești însoțit de cineva. Primul contact cu Mexicul a fost când mi-am comandat un Uber să plec spre hotel. Vine mașina, văd că se dă jos un om îmbrăcat în costum și cu armă. Deschide portbagajul, văd că are încă o armă. Îl întreb: <>? Îmi zice: <<da, e foarte periculos>>. Am ajuns la hotel, acolo dau să deschid ușa și-mi spune șoferul: nu, așteaptă. Se dă jos cel din dreapta, dă o tură de mașină, se uită stânga-dreapta și după aceea mi-a deschis ușa să pot să mă dau jos. A zis să așa e cel mai sigur”, a povestit Andy Carcea.

Chiar dacă la prima vedere pare ceva ușor, este foarte greu să fii pilot. În primul rând ai nevoie de condiție fizică, dar și de rezistență la căldură sau la frig.

”Trebuie să te pregătești foarte mult fizic, deoarece în mașină să stai 4 ore e dificil, transpiri, n-ai aer, e foarte cald. În Mexic sunt 40 de grade vara, în mașină sunt 80 de grade. Temperatura a variat foarte mult. Ziua am concurat pe 30 de grade, iar noaptea pe 3 grade. Noaptea era foarte bine, nu trebuia să mergem cu geamul deschis, iar în timpul zilei eram cu geamul deschis puțin, că nu puteam să respirăm în mașină”, a mai adăugat pilotul român, participant la cursa de 24 de ore din Mexic.

Prestația românului în Mexic nu a rămas neobservată de specialiști. Drept urmare, i s-a propus să participe la întreg campionatul de anduranță din Mexic. Mai mult, este posibil să facă pasul în Formula 4.

”Aș vrea să merg tot în Mexic să mă dau. 100% am un loc dacă găsesc sponsorii să mă dau în 24 de ore tot campionatul în Mexic. De asemenea, tot acolo mi s-a oferit posibilitate de a efectua un test cu Formula 4, pe un circuit de lângă Mexico City. Am avut un rezultat foarte bun. Am venit în același timp cu campionii de acolo și încercăm să intrăm și în Formula 4”, a mai declarat Andy Carcea.

 

A început la vârsta de 7 ani, cu kartingul

Puștiul s-a îndrăgostit de sportul auto încă de mic. El a ajuns la vârsta de 7 ani la karting, acolo unde a cucerit toate titlurile posibile, după care a trecut la clasele superioare.

”Totul a început de când eram mic și ieșeam cu tata la curse, iar acesta m-a dus la vârsta de 7 ani la karting. Acolo am fost remarcat de mai multe echipe și totul a început de acolo. Când m-am mai mărit, am plecat și am concurat în străinătate la curse europene și mondiale”, mai spune Andy Carcea.

Chiar dacă este cel mai rapid om de pe circuit, Andy recunoaște că la plimbările cu mașina nu este adeptul vitezei. ”Categoric îmi place viteza. Sunt un om liniștit, nu fac prostii în trafic, nu-mi place să fac prostii. Însă când vreau să mă dau, îmi iau mașina și merg la circuit. E cel mai bine așa”, a dezvăluit Andy Carcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel