Andreea Paul Vass s-a ţinut de cuvânt

vass
vass

Andreea Paul Vass a zis „prezent” astăzi, la 10 fără un sfert, la Academia de Studii Economice. Ea a depus cererea de verificare a lucrării de doctorat, pe care a elaborat-o în 2008.

Proaspăt aleasă vicepreşedintă a Partidului Democrat Liberal, Andreea Paul a replicat la acuzaţiile de plagiat, încă de duminică. Ea a scris pe blogul personal că nu şi-a plagiat teza de doctorat şi că lucrarea cu pricina este rezultatul a şapte ani de cercetare. Tot pe site a promis că va merge la Comisia de Etică de la ASE, pentru a-i fi verificată autenticitatea tezei. După ce a făcut vizita de la ASE, întrebată ce va face dacă se dovedeşte plagiatul, vicepreşedinta PDL a declarat că îşi va “apăra demnitatea umană şi profesională, dacă este cazul în justiţie, dacă nu, simplu, dacă răspunsul va fi cum îl aştept eu, nu vom avea o astfel de problemă". Andreea Paul Vass a menţionat că vrea un răgaz până apare decizia Comisiei de Etică. Ea a cerut jurnaliştilor să nu mai pună carul înaintea boilor şi să aştepte concluzia comisiei. Într-o convorbire cu un reporter DCnews.ro, vicepreşedinta PDL a spus că a declarat tot ce era de declarat despre acest subiect şi a anunţat că de mâine este în concediu. Întrebată dacă a a avut timp să se bucure de noua poziţie în partid, ea a răspuns ferm: “Nu!”, pentru ca ulterior să explice că această funcţie presupune responsabilităţi şi un mare angajament. În ceea ce priveşte primele declaraţii despre acest subiect ale vicepreşedintei PDL, este de menţionat că Andreea Paul a declarat că: „în domeniul economic nu punem ghilimele”. În postarea de pe blog, în ultimul alineat, a ţinut să corecteze greşeala: „De fapt, intentia mea a fost sa spun ca definitiile economice general cunoscute nu au nevoie de ghilimele”. În acelaşi articol de pe blogul personal, Andreea Paul acuză Antena3 şi Jurnalul Naţional de neprofesionalism şi adaugă că experienţa celor două instituţii media în domeniul manipulării este demnă de invidiat. Într-o intevenţie televizată, Paul Vass şi-a exprimat părerea de rău vizavi de această modalitate de a distrage atenţia de la adevăraţii vinovaţi: „Sunt foarte mândră de această lucrare, este puternic muncită, serios elaborată şi regret nespus că se apelează la diversiuni pentru a se acoperi un plagiat pe care premierul l-a săvârşit şi vrea să îl facă ascuns". Jurnalul Naţional a cerut Comisiei de Etică analizarea tezei vicepreşedintei PDL, la sesizarea unui cititor. El a susţinut că la o lectură superficială a sesizat pasaje ample preluate din cărţi nemenţionate în bibliografie. În postarea de pe blog, vicepreşedinta PDL mai menţionează şi că teza de doctorat i-a dat satisfacţia utilităţii cercetării. Conform spuselor ei, a descoperit un cartel pe piaţa românească a insulinei, iar “Consiliul Concurenţei s-a autosesizat imediat ce am publicat acel articol pe prima pagină a unui ziar şi s-au luat măsurile aferente", a explicat Andreea Paul. Andreea Paul Vass se declară un inamic al furtului intelectual, ceea ce este lesne de observat din declaraţiile ei vizavi de USL-iştii Ioan Mang, Corina Dumitrescu şi Victor Ponta, suspectaţi şi ei de plagiat:Doctoratul pentru ei nu înseamnă decât o agapă cu care să-şi cinstească lanţul slăbiciunilor. O cheltuială. Un ban în plus pentru un titlu. Jena zero! Doctoratul, domnilor, este momentul esenţial dintr-o viaţă de cercetare. E un triumf al minţii proprii, nu al slăbiciunilor altora”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel