Anca Dragu, întâlnire pe tema sistemului de asistență și protecție socială

Întâlnire între Anca Dragu și reprezentanții societății civile
Întâlnire între Anca Dragu și reprezentanții societății civile

Reprezentanţii societăţii civile vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la sistemul de asistenţă şi protecţie socială din România, a precizat preşedintele Senatului, Anca Dragu, după o întâlnire cu organizaţii implicate în domeniu.

Potrivit Agerpres, Dragu a transmks că reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice, FONSS, Asociaţiei Tonal, Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Centrului de Resurse pentru Participare Publică, Code4Romania şi ai ActiveWatch au informat despre problemele existente din sistem şi au prezentat exemple referitoare la situaţia din centrele speciale unde sunt îngrijite persoanele cu dizabilităţi.

Mesajul lui Dragu

„O instituţie cheie este Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. Această instituţie trebuie să se asigure că drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt respectate. (...) Transparentizarea procesului de selecţie a preşedintelui Consiliului a fost o temă importantă a discuţiei în care am subliniat necesitatea selectării unei persoane cu experienţă, dornică să fie un apărător al drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Conform recomandărilor CEDO, România trebuie să consolideze colaborarea cu societatea civilă”, a scris Dragu, miercuri, pe Facebook.

Au fost prezenți senatori specializați în Educație

La întâlnire au mai fost prezenţi senatorii Monica Anisie, Radu Mihail, Ştefan Pălărie şi Cosmin Poteraş.

Senatul a declanşat procedura de selectare a preşedintelui Consiliului de Monitorizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel