Anastase: Atitudinea UDMR este un pic mai puternică decât era cazul

roberta anastase
roberta anastase

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că atitudinea UDMR în privinţa Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) de la Târgu Mureş a fost 'un pic mai puternică decât era cazul să fie'.

'Poate un pic mai puternică decât era cazul să fie. Există un proiect de hotărâre de Guvern, zece zile de dezbateri publice, aşa încât vom vedea care va fi rezultatul acestor dezbateri publice. Mă bucur că s-a depăşit acest moment', a spus Anastase într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că în această problemă este nevoie de o soluţie europeană, iar abordarea multiculturalistă nu este de natură să pună probleme.

'Eu am o experienţă de europarlamentar care m-a transformat într-un mod profund. Eu înţeleg că oameni diferiţi pot trăi laolaltă şi sprijin acest lucru. Cred că, în sine, trebuie să avem o soluţie europeană acolo. Abordarea multiculturalistă cred că nu pune niciun fel de problemă. Mi-a plăcut foarte mult ce a spus Răzvan Ungureanu că ar trebui şi o linie în limba germană. Până la urmă, cred că trebuie să dăm şanse studenţilor, cetăţenilor români, indiferent de gruparea etnică din care fac parte, să le dăm toate şansele pentru a reuşi, pentru a-şi găsi un loc de muncă şi pentru a performa în locul acela de muncă', a mai spus Roberta Anastase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel