Ana Birchall și viitorul în politică: Pentru a stinge orice speculație, vreau să știți de la mine

Ana Birchall FOTO AGERPRES
Ana Birchall FOTO AGERPRES

Ana Birchall a anunțat ce decizie a luat în ceea ce privește viitorul politic.

„Am decis să nu mai candidez pentru un nou mandat în Camera Deputaților. Asta nu înseamnă că voi părăsi viața publică și politică. Din contră! 

Am intrat în Parlamentul României cu speranța dar și determinarea de a fi în slujba românilor cinstiți și de bună credință care m-au investit cu încredere. Îmi voi încheia cu fruntea sus perioada petrecută în Camera Deputaților, o perioadă în care, oricât de greu mi-a fost, am încercat, atât cât am putut eu și cât a depins de mine, să îmi fac treaba cu profesionalism, cu bună credință și seriozitate. În toți acești ani am trăit momente de bucurie când un proiect de lege inițiat, susținut sau promovat de mine era votat (de exemplu legea care permite confiscarea  averilor ilicite, legea falimentului personal, legea egalității de șanse, legea care ajută proiectul "Fiecare copil în Școală" sau amendamentul pentru realizarea proiectului privind Centura Bârladului) dar și momente de maximă amărăciune cum a fost săptămâna aceasta. Mulțumesc tuturor celor cu care am avut onoarea să colaborez în toți acești ani”, a scris, vineri, Ana Birchall pe Facebook.

„Pentru a stinge orice speculație vreau să știți direct de la mine că această decizie este luată de mine de ceva vreme și în consecință nu am avut nicio discuție, directă sau indirectă, cu niciun lider de partid despre o eventuală candidatură”, a spus Ana Birchall.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel