Actrița Amy Schumer a dezvăluit că a fost violată atunci când şi-a pierdut virginitatea.
Amy Schumer, nominalizată recent la Premiile Emmy 2016 la categoria „cea mai bună actriţă într-un serial de comedie", a dezvăluit într-un interviu recent acordat revistei „Marie Claire", că prima ei experienţă sexuală nu a fost una consensuală, arată „Huffington Post".
ÎSchumer a dezvăluit că şi-a pierdut virginitatea la 17 ani, dar că, în acel moment nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat.
„Prima mea experienţă sexuală nu a fost una bună. Nu m-am mai gândit la ce s-a întâmplat până când mi-am recitit jurnalul. Atunci când am scris despre experienţă am făcut-o în aşa fel încât să nu mai ţin minte. Scriam astfel: «Apoi, m-am uitat şi am văzut că era în mine. Îmi tot spunea: Îmi pare atât de rău. Nu pot să cred că am făcut asta»", a detaliat ea.
Amy Schumer spune că bărbatul respectiv nu mai face parte din viaţa ei şi nu simte nevoia să îl pedepsească pentru ce a făcut, deşi a mai avut parte de o întâmplare asemănătoare.
„S-a întâmplat acum 17 ani. Sunt atât de multe la mijloc. Am mai avut un iubit, iar în timpul unei partide de sex i-am spus «Nu, stop!», dar m-a ignorat complet", a povestit actriţa care a ţinut să precizeze că nu se consideră o victimă, deşi astfel de întâmplări sunt destul de frecvente.
„Oamenii sunt nervoşi dacă nu te consideri o victimă ca la carte", a adăugat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News