Varujan Vosganian, fost ministru al economiei şi finanţelor, are o problemă ce ține de bănci.
Mai precis, fostul ministru și parlamentar Varujan Vosganian este în continuare încadrat de banca la care are cont drept „persoană expusă politic” (PEP), deși au trecut șase ani de când nu mai ocupă nicio funcție publică.
Situația contrazice prevederile Legii nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor, care stabilește că statutul de persoană expusă politic se menține doar un an după încetarea mandatului.
Conform Legii nr. 129/2019, persoanele expuse public (PEP) sunt persoane fizice care au sau au avut recent funcții publice importante, cum ar fi șefi de stat, miniștri, parlamentari ori judecători ai curților supreme. Aceste prevederi se aplică pentru prevenirea spălării banilor.
Varujan Vosganian a zis că după șase ani de când nu mai ocupă nicio funcție expusă politic, banca la care are contul continuă să-l considere o persoană expusă politic. A întrebat-o pe consiliera băncii de ce se întâmplă asta de vreme ce legea spune altfel.
Dialogul dintre reprezentanta băncii și Varujan Vosganian
„Băncile mă condamnă la politică pe viață. Se consideră că o persoană expusă politic, care, adică, ocupă o funcție politică (șef de stat, de guvern, miniștru, parlamentar, lider politic, membru al curților superioare șefi sau membru al consiliilor de administrație ai companiilor de stat etc. etc.) are un risc mai mare de expunere la corupție și, în consecință la spălare de bani. Legea spălării banilor (129/2019) enumeră toate funcțiile astea și adaugă faptul că încadrarea de persoană expusă politic se menține încă un an după ce respectiva persoană nu mai ocupă niciuna din funcțiile enumerate în art. 3 din lege.
Aflu că, după șase ani de când nu mai ocup nicio funcție expusă politic, banca la care am contul continuă să mă considere o persoană expusă politic. Întreb pe consiliera băncii de ce se întâmplă asta, de vreme ce legea spune altfel.
Îmi răspunde: “Pentru banca noastră, dacă ați fost măcar odată în viață o persoană expusă politic, rămâneți expusă politic toată viața.”
Cu alte cuvinte, dacă aș fi fost câteva luni membru într-un consiliu de administrație la o companie de stat (ceea ce n-am fost niciodată), rămân pentru toată viața suspect că sunt înclinat spre corupție și spălarea banilor. Cât despre mine, care am fost ministru, șef de partid și parlamentar, nu mă spală de suspiciunea asta nici cele șapte vieți ale Shambalei.
Și totuși îndrăznesc: “Dar, doamnă, potrivit legii eu nu mai sunt expus politic, căci au trecut șase ani. Cum explicați că banca mă încadrează în continuare așa?”
“Există reglementări interne.”
“Și unde le pot consulta?”
“Nu puteți. Sunt secrete.”
Tare, nu? Legile țării sunt contrazise de reglementări interne ale băncii, reglementări la care noi, umilii clienți care asigurăm profitul băncii, n-avem acces. Dar trebuie să ne supunem fără să le cunoaștem, precum protagoniștii romanelor lui Kafka”, a spus Varujan Vosganian.
VEZI ȘI: Unde mai ținem banii? În bancă sau „la saltea”? Răspunsul BNR după avertismentul european